SNOOP DOGG, COMENTATOR ÎN NBA. Rapperul american a comentat partida Spurs-Lakers

Embed:
Celebrul rapper american Snoop Dogg a apărut în ipostaze noi! Interpretul, care este un fan înflăcărat al echipei de baschet Los Angeles Lakers, a comentat în direct la o televiziune câteva faze ale favoriţilor în partida din deplasare cu San Antonio Spurs în NBA.

Gruparea californiană, condusă din teren de LeBron James, s-a impus cu 103-96 şi a obţinut a cincea victorie consecutivă.

Într-o altă confruntare dintre Miami Heat şi Houston Rockets au fost stabilite două recorduri.
Heat s-a impus cu 129-100, după ce a condus cu 46-14 în primul sfert, respectiv cu un avans de 32 de puncte.
Niciodată până la această dispută, echipa din Florida nu a înscris atât de multe puncte după primele 12 minute şi nu a condus la o asemenea diferenţă.

Această diferenţă de 32 de puncte constituie, de asemenea, un record pentru Rockets, ultimul negativ în materie datând din 1970.

Precedentul record datează din 22 ianuarie 2007, când Miami Heat au condus cu 28 de puncte în faţa lui New York Knicks.

Lasă un comentariu