Smirnov: Cum nu s-ar comporta Rusia cu noi, vom continua s-o iubim

Embed:

"Important este că Republica Moldova a ajuns la concluzie că negocierile sunt necesare. Mai întâi de toate, vom rezolva probleme, care au deja o soluţie tehnică, cum ar fi reluarea completă a traficului feroviar, restabilirea legăturilor dintre cele două maluri ale Nistrului, interacţiunea între organele de aplicare a legii, intensificarea activităţii grupurilor de experţi privind măsurile de încredere. Putem negocia mult timp  probleme ce țin de statalitate, însă problemele economice  trebuiesc rezolvare cât mai curând". Declarația îi aparține liderului nerecunoscutei rmn, Igor Smirnov, făcută pentru publicația ucraineană Segodnya, citată de Unimedia.

Potrivit lui Smirnov, Rusia nu trebuie să-și retragă trupele staționate în regiunea transnistreană, deoarece ele au fost pe acest teritoriu din 1790.

"În Moldova, copii învață în grafia latină. Din ei acolo se încearcă de a face români. La noi însă dacă o persoană este de naționalitate ucrainean, noi nu facem din el un rus, dacă este rus - nu-l facem să fie moldovean, iar dacă e moldovean - nu încercăm să facem din el român", spune Smirnov.

Acesta a mai declarat că i-a spus odată lui Lavrov: "Înțelegi, cum nu vă veți comporta cu noi, ştiţi foarte bine, că vom iubi și în continuare  Rusia, pentru că suntem ruşi"."Aceasta nu este meritul nostru, ci mentalitatea societăţii”, conchide liderul de la Tiraspol.

Autoritățile de la Tiraspol recunosc situația dezastruoasă în care se află Transnistria şi solicită de la Rusia ajutor umanitar şi pentru anul 2012. La iniţiativa preşedintelui Sovietului Suprem, care este şi contracandidatul lui Igor Smirnov, Anatol Kaminskii, deputaţii de la Tiraspol au semnat un apel către conducerea Rusiei, prin care cer Moscovei să nu întrerupă asistenţă umanitară nici în  2012, se spune în comunicatul de presă al instituției. 

Autoritățile de la Tiraspol vorbesc despre o situaţie dificilă care se aşteaptă în 2012. Bugetul fondului de pensii  în rmn în anul viitor va putea acoperi doar 54%. Asta în timp ce valoarea minimă a pensiei pentru limită de vârstă în anul viitor va constitui abia 50% din minimum de trai.

Situaţia este similară și la nivel de buget regional. Deficitul tuturor fondurilor bugetare se ridică la 39%, ceea ce constituie mai mult de 250 milioane dolari din necesarul de 578 milioane. 

Rusia acordă ajutor umanitar Transnistriei începând cu anul 2006. În marea lor parte, milioanele de ruble ruseşti sunt destinate pentru adaosuri la pensiile transnistrenilor, pentru asigurarea cu hrană a copii.

Igor Smirnov, care candidează pentru al cincilea mandat, se pare că a întors spatele Rusiei şi a lansat câteva spoturi electorale, care au scopul să demonstreze că Transnistria se va descurca şi fără ajutorul Federaţiei Ruse. Moscova declară deschis că nu-l mai vrea pe Smirnov la cârma Transnistriei şi îşi promovează activ favoritul în campania electorală - Anatol Kaminskii.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu