Slujbe speciale în bisericile din ţară. Creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Nicolae

Embed:
Creştinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Nicolae, iar în bisericile din ţară sunt oficiate slujbe speciale. Sfântul Nicolae de iarnă este considerat protectorul copiilor nevoiași și al orfanilor. Lui i se mai adresează cu rugăciuni agricultorii, crescătorii de animale şi pescarii.

Sfântul Nicolae s-a născut în secolul patru după Hristos, în Turcia actuală, într-o familie înstărită şi foarte credincioasă. Rămas orfan, el a dăruit toată averea moştenită celor săraci şi şi-a dedicat viaţa slujirii Domnului. Potrivit unei legende, Sfântul Nicolae a ajutat trei fete să NU ajungă să se prostitueze. Mai exact, el le-ar fi umplut noaptea șosetele cu galbeni, de unde şi obiceiul ca Moș Nicolae să pună darurile în ghetuțe. Sfântul ar fi salvat de la naufragiu, prin rugăciune, mai mulţi marinari. De atunci, ei îl cinstesc şi îl consideră ocrotitorul lor. De asemenea, el a vindecat mai mulţi bolnavi. Moaștele sale sunt păstrate la o biserică din Bari, oraș din sudul Italiei.

În ziua de Sfântul Nicolae sunt mai multe tradiţii. În case se aduc crengi de pomi fructiferi care se pun în apă, iar dacă acestea înfloresc până de Revelion, atunci anul următor va fi unul plin de belșug.

În Republica Moldova, peste 45 de mii de bărbaţi poartă numele Nicolae, iar aproape 34 de mii sunt numiţi Nicolai. Aproape 12 mii de femei au numele Nicoleta.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu