Slovenia a devenit singura ţară membră NATO a cărei armată e condusă de o femeie

Administraţia din Slovenia a numit pentru prima dată o femeie în funcţia de şef al armatei, aceasta fiind şi singura femeie care se află în prezent la conducerea armatei unei ţări din NATO, scrie ziare.com.

Alenka Ermenc, care are gradul de general-maior, a preluat funcţia de şef de Stat Major General al Armatei de la predecesorul său, generalul Alan Geder, căruia i-a fost şi adjunct, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării din Slovenia.

Ceremonia a avut loc pe 23 noiembrie, la palatul prezidenţial din Slovenia.

Ermenc s-a înrolat în armată în 1991, anul în care Slovenia şi-a declarat independenţa faţă de Iugoslavia şi a absolvit Colegiul Regal de Studii de Aparare din Londra.

Promovarea sa în funcţia de şef al Statului Major General al armatei vine după schimbarea Guvernului, din luna septembrie, când Marjan Sarec a devenit prim-ministru.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu