Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore: Peste 80 de mii de persoane au intrat și au ieșit din țară

La ora actuală toate punctele de trecere activează în regim normal.  Însă, Poliția de Frontieră informează că pe parcursul celor trei luni de vară, în unele puncte de trecere a frontierei de stat și în anumite perioade de timp se înregistrează un flux majorat al unităților de transport, fapt ce condiționează o circulație mai anevoioasă și o creștere a mediei timpului de așteptare.
 
În după amiaza zilei de ieri, 19 august, de la 16:00 și pe parcursul unei ore și jumătate s-a înregistrat trafic intensiv pe sensul de intrare în țară, în punctul de trecere comun Palanca. S-a activat la capacitate maximă, fluxul a fost direcționat pe toate pistele de control, iar reprezentații autorităților de frontieră și vamale au comunicat permanent cu călătorii, informându-i despre situația din moment. 
 
În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 80 512 traversări, dintre care un număr mai mare de treceri – 41 179 a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova. La fel, din totalul de traversări persoane un număr mai mare a fost consemnat al trecerilor cetățenilor moldoveni – 44 896 traversări. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 16 604  traversări, cu un număr mai mare înregistrat al mijloacelor de transport înmatriculate în RM – 8 691 traversări autovehicule.
 
Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost:
PTF Leușeni – 15 322 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 11 823 traversări persoane;
PTF Tudora - 6 928 traversări persoane;
PTF Cahul – 6 917 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 6 738 traversări persoane;
PTF comun Palanca - 6 618 traversări persoane;
PTF Otaci - 3 725 traversări persoane;
PTF Sculeni - 3 509 traversări persoane.
 
Măsurile suplimentare de lucru menite să fluidizeze traficul transfrontalier și de neadmitere a creșterii timpilor de așteptare în punctele de trecere:
- mărirea numărului de polițiști de frontieră de primă linie de control;
- folosirea la maxim a infrastructurii punctelor de trecere, prin redirecționarea traficului pe arterele libere și, la necesitate implementarea procedurii de trecere a frontierei ”Revers”;
- menținerea unei comunicări permanente între inspectorii de frontieră și călători, prin informarea corectă despre situația din punctele de trecere și problema care condiționează îngreunarea circulației;
- intervenția în cele mai solicitate puncte de trecere a grupurilor de suport, formate din specialiști din cadrul sediului central al IGPF;
- instalarea corturilor anticaniculă în cele mai tranzitate puncte de trecere, unde călătorilor le sunt asigurate asistență medicală și apă potabilă;
- intensificarea conlucrării și schimbului reciproc de informații cu autorităţile de frontieră ale statelor vecine, pentru remedierea în comun a unor situații imprevizibile semnalate la frontieră.
 
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:
- verificarea, din timp, a valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat.
- tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor.
- îndemnăm agențiile de turism să notifice Poliția de Frontieră, în prealabil cu 24 de ore, despre sosirea grupurilor de turiști în punctele de trecere.
- pe parcursul celor trei luni de vară, motocicliștilor li se permite trecerea tuturor formalităților de frontieră fără a sta în rând cu alte tipuri de mijloace de transport.
- în cazurile în care apar întrebări cu privire la situația în punctele de trecere, călătorii sunt îndemnați să contacteze LINIA VERDE: 022 259 717.
- manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu