Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore: Peste 27 de mii de moldoveni au intrat și ieșit din țară

În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
  • două treceri ilegale a frontierei moldo-ucrainene;
  • trei încălcări a regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
  • trei documente falsificate, depistate la controlul de frontieră;
  • trei cetățeni străini au depășit termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
  • 16 conducători auto au ignorat regulile de folosire a vinietelor și de transportare;
  • două persoane aflate în conflict cu legea au fost reținute ca urmare a schimbului de informații cu instituțiile de drept naționale și internaționale.
În punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 54 441 traversări, dintre care un număr mai mare de treceri – 32 587 a fost înregistrat pe sensul de ieșire din Republica Moldova. La fel, din totalul de traversări persoane 27 880 au fost cel al cetățenilor moldoveni. Traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 12 932 traversări, fiind consemnat un număr mai mare de traversări a mașinilor înmatriculate în străinătate - 7 114 treceri. 

Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost:
  • PTF Leușeni – 10 431 traversări persoane,
  • PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 8 745 traversări persoane,
  • PTF Sculeni – 5 851 traversări persoane,
  • PTF Otaci – 5 643 traversări persoane,
  • PTF Giurgiulești-Galați – 3 483 traversări persoane,
  • PTF Cahul – 2 723 traversări persoane,
  • PTF comun Palanca – 2 410 traversări persoane,
  • PTF Costești – 2 202 traversări persoane,
  • PTF comun Criva - 2 080 traversări persoane.
La ora actuală toate punctele de trecere activează în regim normal. 
 
În perioada minivacanței, prilejuită de sărbătoarea de 9 MAI, angajații Poliției de Frontieră vor fi antrenați continuu în aplicarea celor mai eficiente măsuri de fluidizare a traficului transfrontalier, menite să simplifice procedurile de control, să evite aglomerările și să ofere o stare de confort călătorilor. Astfel că în cele mai solicitate puncte de trecere, referindu-ne la: PTF Leușeni, PTF Sculeni, PTF comun Palanca, PTF Giurgiulești-Galați, PTF comun Criva, PTF Otaci, PTF Cahul, la necesitate:
  • se va spori numărul polițiștilor de frontieră, 
  • se vor deschide toate benzile de circulație pe teritoriile PTF-urilor,
  • se va acorda o atenție specială familiilor cu copii și altor categorii de persoane (bătrâni, persoane cu dezabilități, etc.) supuse controlului de frontieră fără rând, precum și redirecționarea acestora pe banda Corpului Diplomatic,
  • se va intensifica cooperarea cu Serviciul Vamal, întru realizarea unor măsuri specifice de control al trecerii frontierei (implementarea procedurii REVERS - redirecționând fluxul de pe o directie pe alta (intrare/ieșire).
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:
  • verificarea, din timp, a valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat.
  • tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor.
  • în cazurile în care apar întrebări cu privire la situația în punctele de trecere, călătorii sunt îndemnați să contacteze LINIA VERDE: 022 259 717.
  • manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu