Sistemul sanitar din Franța, în pragul colapsului: Peste 1.200 de medici au demisionat timp de o zi

Peste 1.200 de medici angajați în sistemul de sănătate public francez au demisionat marți din funcțiile administrative, nemulțumiți de condițiile în care lucrează. Mulți dintre ei sunt chiar șefi de servicii, notează Franceinfo, citat de b1.ro.

Ei cer negocieri cu privire la buget, salarii și planul de urgență al ministrului Sănătății de care ei nu sunt mulțumiți. Aceștia mai denunță lipsa personalului, reducerea numărului de paturi în anumite secții și chiar închiderea unor spitale.

"Suntem într-un moment-cheie în care spitalele publice sunt pe cale să se prăbușească din punctul de vedere al calității spațiului. Până azi ne-am prefăcut că totul este în regulă, dar acum tratamentele propriu-zise vor fi modificate în curând și, sincer, nu mai putem face acest lucru, nu mai putem avea o administrație care să nu ne răspundă așteptărilor", a declarat Jean-Luc Jouve, șeful secției de chirurgie ortopedică pediatrică din cadrul spitalului La Timone din Marsilia.

loading...

Lasă un comentariu