Sistemul electoral mixt, la un pas de a fi abrogat. Ce va decide Parlamentul

Embed:

Sistemul electoral mixt, votat recent de deputaţi, ar putea fi abrogat. Este iniţiativa Comisiei speciale, creată pentru a apecia impactul acestei legi. Parlamentul urmează să examineze un raport în acest sens. Membrii comisiei au decis să propună anularea legii, pentru că ar îngrădi drepturile cetăţenilor din stânga Nistrului, dar şi ale moldovenilor de peste hotare.

Totodată, Comisia privind elucidarea circumstanţelor în care s-a votat procurorul general se întruneşte în şedinţă. Membrii acesteia urmează să aprobe raportul ce va fi prezentat deputaţilor. Comisia a avut mai multe şedinţe, în cadrul cărora au fost audiaţi deputaţii care nu ar fi votat pentru candidatura lui Corneliu Gurin, dar şi legislatorii numărători, care ar fi prezentat un alt număr de voturi decât cel real.

Ambele comisii au fost create la propunerea liberal-democraţilor.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu