Siria a rămas în zece oameni după eliminarea lui Al Mawas şi a pierdut barajul cu Australia

Embed:
Siria a fost la un pas de o surpriză de proporţii în returul barajului asiatic de calificare la Mondialul din Rusia.

După 1-1 pe teren propriu cu Australia, sirienii au deschis scorul în manşa secundă de la Sydney, prin jucătorul lui Al Ahli, Omar Al Soma chiar în minutul 6.

"Cangurii" au egalat după numai şapte minute, prin căpitanul Tim Cahill, însă n-au mai reuşit să înscrie până la finalul celor 90 de minute, iar partida a intrat în prelungiri.

Siria a rămas în zece oameni, după eliminarea lui Al Mawas din minutul 94, şi a mai rezistat doar până în minutul 109, când acelaşi Tim Cahill a marcat golul calificării Australiei în faza următoare a preliminariilor.

Necalificată în istorie la vreun Mondial, Siria a fost aproape de fericire în ultimul minut al prelungirilor, când Al Soma a lovit bara din lovitură liberă.

Australia mai are un pas de trecut până la Mondialul din Rusia. Va juca încă o "dublă" de baraj contra locului 4 din zona CONCACAF, America de Nord şi Centrală.

Naţionala Australiei are patru participări la Mondial şi n-a lipsit de la ultimele trei turnee finale.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu