Sinteza CNA: 3.000.000 de lei, puse sub sechestru şi 21 de persoane arestate, timp de o săptămână

Agenţia de recuperare a bunurilor infracţionale a aplicat sechestru pe bunuri şi conturi în valoare de 3.000.000 de lei. Datele au fost prezentate de CNA, în cadrul sintezei săptămânale. În prezent, Agenţia are în procedură 108 în privinţa a 320 de subiecţi.

În prezent, în penitenciare sunt deţinute 13 persoane, arestate în cadrul dosarelor gestionate de CNA, 6 se află în izolatorul Centrului Naţional Anticorupţie şi 2 - la domiciliu. În total sunt 21 de persoane arestate.

Totodată, pe parcursul săptămânii trecute, au fost efectuate 14 analize operaţionale în privinţa a 46 de persoane, 33 de analize fiind în proces de elaborare. iar Direcţia legislaţie a expediat autorilor 12 rapoarte de expertiză anticorupţie şi 9 avize. 24 materiale sunt în proces de examinare.

Potrivit CNA, săptămâna trecută, Direcţia juridică a participat la 11 şedinţe de judecată.

În perioada vizată, au fost înregistrate 1.205 materiale în cancelaria Centrului, dintre care 42 sunt petiţii.

La linia naţională anticorupţie au fost recepţionate 60 de apeluri, 7 din ele fiind de competenţa CNA. De asemenea, au fost eliberate 80 de caziere de integritate.

Serviciul escorte şi intervenţii speciale a fost implicat în 14 escorte şi percheziţii.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu