Sinistrați de la Otaci mai au de aşteptat: Premierul susţine că o decizie va fi luată în curând

Embed:
În timp ce guvernarea PSRM-ACUM îşi vede de actele de răzbunare şi demite pe bandă rulantă pe toţi cei care nu i se subordonează, sinistrați de la Otaci mai au de aşteptat până când Guvernul va aloca bani pentru alte locuinţe. La aproape trei săptămâni de la prăbuşirea scării unui bloc din Otaci, Maia Sandu a dat un nou termen şi a promis că va veni cu un răspuns în câteva zile. Premierul a găsit şi vinovaţii în acest caz: cei care vând locuinţe în Otaci. Aceştia, susţine prim-ministrul, ar fi majorat preţurile după ce au aflat că statul va acorda compensaţii sinistraţilor.

" - Aţi spus că se mai discută încă câteva zile pentru a stabili care sunt preţurile acestor apartamente. Până la urmă dacă puteţi să daţi un termen? Peste cât timp oamenii vor putea să aibă o casă a lor pentru că stau pe drumuri deja de atâta timp? - Oamenii o să poată să aibă o casă atunci când îşi vor cumpăra. Preţul final al acestor discuţii sau cât statul poate să asigure va fi clar în câteva zile. Sunt procese de discuţii la nivelul grupului de experţi, care include şi locatarii", a spus premierul, Maia Sandu.

Potrivit Maiei Sandu, comisia de experţi le-a propus sinistraţilor 212 mii de lei pentru un apartament cu două camere şi 277 de mii de lei pentru unul cu trei. Primarul din Otaci, Vasile Traghira, spune că sumele au fost discutate de vinerea trecută de membrii comisiei şi de sinistraţi, care nu le-au acceptat pentru că sunt prea mici. Autorităţile locale au propus alte cifre, pentru că între timp, preţurile imobiliarelor au crescut.

"Un apartament cu două camere va costa 17-18 mii de euro. Unul cu trei camere - 22-23 de mii. Anterior, unul cu 2 camere costa între 10-15, în centrul oraşului. Noi am propus varianta noastră acestei comisii. Vineri comisia va mai veni o dată la noi. Vom avea o şedinţă în care vor fi analizate preţurile pe care le-am propus noi", a spus primarul oraşului Otaci, Vasile Traghira.

"Noi încercăm să găsim o soluţie acceptabilă, dar această soluţie evident trebuie să fie conform legii. Nu putem să venim cu cifre care sunt dincolo de prevederile legale", a spus premierul, Maia Sandu. 

Statul va compensa cheltuielile pentru 36 de apartamente. În acelaşi timp, oamenii din alte 36 de apartamente din blocul vecin au fost evacuaţi şi nu se pot întoarce acasă. Clădirea este evaluată de o echipă de experţi, iar rezultatele vor fi cunoscute peste 15 zile, când specialiştii de la Universitatea Tehnică vor stabili dacă blocul va fi demolat sau nu.

Victimele s-au plâns de mai multe ori că ajutorul din partea autorităţilor întârzie sau nu este pe măsura aşteptărilor. Premierul Maia Sandu a făcut o vizită la Otaci la aproape o săptămână de la prăbuşirea blocului. Iar vicepremierul Andrei Năstase se afla la teatru, în timp ce autorităţile locale depuneau eforturi pentru a-i evacua pe oameni din blocul avariat. În data de 19 iunie, o scară a unui bloc cu nouă etaje din Otaci s-a făcut una cu pământul. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, întrucât locatarii fuseseră evacuaţi cu doar câteva ore înainte. În total, 46 de oameni, între care 11 copii, au rămas pe drumuri.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu