Sindicaliştii şi reprezentanţii patronatelor salută REFORMA SALARIZĂRII

Embed:

Sindicaliştii şi reprezentanţii patronatelor salută proiectul de lege privind majorarea salariilor bugetarilor. Documentul a fost dezbătut astăzi de Comisia Națională pentru Consultări și Negocieri Colective şi avizat pozitiv, iar săptămâna viitoare va ajunge pe masa miniştrilor.

"Am constatat că este o lege foarte bine gândită, foarte bine pusă pe hârtie şi foarte bine stabileşte nişte criterii. Considerăm că este o lege de viitor care va ridica salariile angajaţilor din toate sistemele şi va contracara corupţia în domeniul dat", A SPUS Ana Sulina, membru CNSM.

Sindicaliştii şi reprezentanţii patronatelor, dar şi ai mai multor ministere au venit cu mai propuneri către autorii proiectului de lege pentru a îmbunătăţi anumite aspecte. De asemenea, aceştia solicită să fie acordată o atenţie sporită eliminării inechităţilor din sistemul de salarizare.

"Cei care muncesc în condiţii egale, trebuie să aibă salariu egal. Ceea ce proiectul actual nu realizează în măsură deplină, pentru că sunt anumite nivele ale valorii de referinţă, dar sperăm că în următorii 2-3 ani acest lucru va fi exclus", a spus Sergiu Sainciuc, vicepreşedintele CNSM.

"Prin această lege se garantează că nimeni nu va primi un salariu mai mic de nivelul minim de existenţă, care se preconizează pe anul viitor la 2 mii de lei. Ceea ce înseamnă că cei la nivelul 1 al grilei tarifare, dacă au salariu de 1500 de lei plus 20 procente sporul şi ar fi 1800 de lei, ei oricum vor primi salariu de 2 mii de lei", a spus Octavian Armaşu, ministrul Finanţelor.

Proiectul de lege privind majorarea salariilor în sectorul bugetar, iniţiat de PDM, urmează să fie supus votului în Guvern şi apoi în Parlament. De creşteri salariale vor beneficia aproximativ 200 de mii de persoane, dintre care 150 de mii de bugetari.

Documentul ar trebui să intre în vigoare în 1 decembrie, iar lefurile majorate vor fi ridicate din ianuarie 2019. Salarii mai mari vor avea în primul rând medicii, profesorii, asistenții sociali, educatorii şi dădacele din grădiniţe. Lefurile acestora se vor majora cu 20, 50, iar în cazul unora chiar şi cu peste 100 de procente. Reforma salarizării mai prevede că niciun angajat din sistemul public nu va avea un salariu mai mic de 2 000 de lei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu