Sindicaliştii, din nou în stradă: Vom organiza un marş pentru a spune NU muncii la negru

Sindicaliştii ies din nou în stradă. Aceştea vor organiza mâine, 31 octombrie, un marş de solidaritate cu genericul „Nu muncii la negru”. Potrivit organizatorilor, scopul marşului este de a sensibiliza autorităţile publice, angajatorii şi salariaţii din toate ramurile economiei naţionale, inclusiv din ramura construcţiilor, asupra consecinţelor nefaste provocate de fenomenul „muncii la negru” şi achitarea salariilor „în plic”.

Participanţii la acţiune vor lansa un apel către autorităţile statului, prin care vor cere asigurarea cetăţenilor cu o muncă decentă şi un trai decent, micşorarea presiunii fiscale asupra angajatorilor şi salariaţilor, protejarea producătorului autohton şi eficientizarea activităţii instituţiilor statului.

Coloana manifestanţilor va porni din scuarul Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi se va deplasa pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt până în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu