Simți un gust metalic sau îți miroase urât din gură? Ce spun aceste simptome despre starea ta de sănătate

Indicii cu privire la sănătatea unui om pot fi citite de pe buzele, de pe dantură şi, în general, de pe starea gurii sale.

Dinţi translucizi

Dinții uşor transparenţi pot indică refluxul gastroesofagian, afecţiunea care se manifestă prin faptul că stomacul trimite în esofag valuri de acid gastric. În unele cazuri, acidul poate ajunge până în gură, generând mirosul urât al cavităţii bucale. Acest proces este favorizat atât de alimente picante, de efort fizic intens, dar şi de prostul obicei de a te întinde după masă, în pat.

„În timp, acidul poate eroda smalţul, oferind un aspect translucid dinţilor”, explică dentistul Matthew Messina din Cleveland (Ohio, SUA).

Dinţi tociţi

Tocirea dinţilor este, adesea, cauzată de bruxis, o boală care se declanşează pe fond de stres şi care se manifestă cu predilecţie noapte, în timpul somnului. Practic, individul îşi scrâşneşte dinții în somn. Principalul tratament pentru bruxism este relaxarea, exerciţiile de respiraţie, meditaţie şi la alte activităţi zilnice care calmează starea de spirit.

Gura uscată

Gura uscată este unul dintre cele mai frecvente simptome ale sindromului Sjögren, o boală autoimună care se manifestă prin incapacitatea organismului de a produce suficientă umezeală, sub formă de salivă sau lacrimi, spre exemplu. Potrivit stomatologilor, nu există un tratament care să îndepărteze boala, ci doar tratament medicamentos care să o atenueze.

Gura urât mirositoare

Gura urât mirositoare în mod permanent este, de fapt, halitoza, o boală care poate apărea pe fondul a mai mulţi factori. Respiraţia urât mirositoare poate fi declanşată şi susţinută de o dietă necorespunzătoare, medicamente, igienă orală deficitară, dar şi boli sau condiţii, cum ar fi diabetul zaharat, boală de reflux gastroesofagian, intoleranţă la lactoză sau boli ale gingiilor. Pentru a identifica exact cauza şi a obţine tratamentul adecvat, este necesară o vizită la medic şi efectuarea mai multor analize.

Gingii pale

Gingiile pale sunt un bun indicator al anemiei, apărută mai cu seama pe fondul unei deficienţe de fier. Prea puţin fier în organism face ca producţia de hemoglobină să scadă, aceasta fiind o proteină esenţială în compoziţia sângelui, care de altfel îi dă şi culoarea roşie. Cu cât anemia este mai puternică, cu atât producţia de hemoglobină este mai mică, motiv pentru care gingiile, care conţin numeroase vase de sânge, devin palide.

Gustul metalic

Gustul metalic este cunoscut în lumea medicală drept disgeuzie, manifestându-se de fapt printr-o alterarea a simţului gustativ pe fondul deficienţei de zinc din organism, un mineral care ajută la creşterea şi dezvoltarea celulelor gustative din cavitatea bucală. Doar un medic specialist poate pune diagnosticul corect şi doar acesta poate indica tratamentul.

Gingii retractate

Retragerea gingiilor este un început sumbru care poate duce la pierderea dinţilor, dacă nu este contracarată. Retragerea gingiilor poate apărea pe fondul unei proaste igiene dentare, dar pe fondul unor boli inflamatorii la nivelul gingiilor.

Limba ciudat colorată

O limba neagră sau închisă la culoare poate să fie pătată de diverse substanţe precum tutunul şi cafeaua. Însă, o limba albă sau galbenă, acompaniată de mâncărimi poate indică o infecţie la nivel bucal.

Limba cu protuberanţe

O limba care are mici bubiţe roşii şi proeminente pe ea poate avea acest aspect din cauza alimentelor prea picante consumate. În această situaţie, ar trebui să revină la aspectul normal într-o săptămâna. Dacă protuberantele se măresc, atunci este absolut necesară o vizită la medic. Protuberanțele de asemnea pot fi un simptom întâlnit în cazurile de cancer oral.

Sursa: lyla.ro

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu