Simpatizanții partidului Şor vor ieşi la PROTEST pentru a cere eliberarea Marinei Tauber şi a Reghinei Apostolova

Embed:

Mai mulţi simpatizanți ai partidului "Şor" au anunţat că vor ieşi astăzi la protest în faţa Procuraturii Anticorupţie pentru a cere eliberarea Marinei Tauber şi Reghinei Apostolova, după ce acestea au fost reţinute.

Potrivit unui comunicat al formaţiunii, reţinerile au fost făcute la comanda personală a preşedintelui Igor Dodon şi reprezintă o "persecuţie a opoziţiei".

"O să mergem la proteste toată lumea, ne-am adunat că nici nu ne-a sunat nimeni, nimeni nu ne-a anunţat, numai am auzit şi lumea s-a pornit pe jos şi vom mergem la proteste până la urmă pentru Şor şi pentru doamna Marina, doamna Reghina", a menţionat o femeie.

"O să luptăm până la sfârşit, poate a da Dumnezeu să fie din partea noastră că nu au mai făcut ei aşa rău de tot. E clar că o să merg până la urmă", a spus o altă femeie.

În timpul reţinerii celor doi deputaţi ai Partidului "Şor", mai mulţi orheieni au vrut să-i oprească pe ofiţerii CNA. Potrivit lor, un bărbat cu dizabilităţi s-a aruncat pe capota automobilului în care se afla Tauber.

"Am fost şi am văzut cum au venit de la CNA şi o suit-o. I-au blenduit pe toţi acolo, a căzut jos băiatul cela bolnav şi încă l-a mai lovit şi i-a tras cu picioarele, l-a zgâriat, l-a aninat de gât, nu ştiu ce i-o mai făcut", a explicat o susţinătoare.

"Nu dădea voie la oameni să se apropie, lumea s-a pus în faţa maşinii. Mai întâi erau poliţiştii, apoi au ieşit mascaţii şi au început a împinge lumea ca lemnul", a precizat un bărbat.

"De parcă noi nu eram în Orhei, ci acolo unde a venit mafia şi a început să împingă oamenii. O femeie a fost bătută, apoi luată de o ambulanţă. Şi o fetiţă mică era la faţa locului şi a primit câteva răni. Ea a fost dusă împreună cu bunica sa la spital", a precizat o femeie.

Înainte de a fi urcată în mașina poliției, Marina Tauber a avut un mesaj: "Sunt întreprinse măsuri ilegale împotriva noastră. Oamenii aceştia ne-au dat mandat de deputat şi noi am venit la dânşii să îi întrebăm dacă ei vor ca să fie scoasă imunitatea de la noi şi să fie anulat mandatul nostru".

Acum o lună şi Ilan Șor a fost lipsit de imunitatea parlamentară, după ce procurorul general interimar, Dumitru Robu, a venit cu o solicitare similară. În iunie 2017, Ilan Şor a fost condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare, fiind acuzat de escrocherie și spălare de bani, în unul dintre dosarele ce vizează devalizarea Băncii de Economii, a Băncii Sociale și a Unibank.

Totodată, procurorii au pornit un dosar pe faptul trecerii ilegale a frontierei de stat de către Ilan Şor, în perioada 14 – 17 iunie, faptă care se pedepseşte cu închisoare de până la doi ani.

Citeşte şi: PERCHEZIŢII în casa Reghinei Apostolova şi a Marinei Tauber. Ce ar fi ridicat procurorii în urma descinderilor

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu