Simpatizanţi ai PSRM au dat buzna la şedinţa ANRE. Cum a comentat fostul preşedinte al partidului situaţia

Embed:

Un grup de simpatizanţi ai Partidului Socialiştilor a dat buzna în sala de şedinţă a Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, în timp ce aceştia examinau tarifele la energia electrică.

Fondatorul şi fostul preşedintele al PSRM, Valentin Krîlov, susţine că socialiştii încearcă să speculeze pe seama unui subiect sensibil pentru a încerca să oprească descreşterea bruscă a încrederii în formaţiunea condusă de Igor Dodon. 

Grupul de oameni adunaţi la Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a încercat să împiedice buna desfăşurare a şedinţei.

"Mi se pare că este vorba despre o speculație și această speculație reiese din rezultatele alegerilor locale. Dodon trebuie să păstreze fața sa politică și în acest context, organizează acțiunile de protest", a spus fostul preşedinte al PSRM, Valentin Crîlov.

Mai mulţi experţi economici sunt de părere că tarifele pentru energia electrică şi gaz urmau să fie ajustate încă acum câţiva ani. În prezent, acestea se stabilesc potrivit acordului semnat în 2008 cu Gazprom, de către fostul premier Zinaida Greceanîi şi fostul ministru al Economiei, Igor Dodon.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu