Simona Halep a primit un wild card de la organizatorii turneului de la Dubai

Veste extraordinară primită miercuri de Simona Halep (2 WTA). Organizatorii turneului Premier de la Dubai i-au acordat Simonei un wild card, iar eleva lui Darren Cahill va avea şansa să câştige puncte esenţiale în lupta cu Wozniacki pentru locul 1 mondial, scrie zf.ro.

Halep este tot mai aproape să revină pe locul 1 WTA, după ce a primit un bilet gratuit la turneul de la Dubai (19-25 februarie), la care Wozniacki, actualul lider, nu s-a înscris. Simona îşi poate recupera coroana chiar mai devreme, dacă obţine cel puţin acelaşi rezultat cu sportiva nordică la Doha, săptămâna viitoare, dar faptul că şi-a anunţat prezenţa în Emiratele Arabe Unite îi oferă un plan de rezervă.

Caroline va pierde puncte importante atât la Doha, cât şi la Dubai (505, respectiv 305 puncte), în timp ce Simona nu este obligată apere nimic. Diferenţa dintre cele două rivale este de 349 de puncte în acest moment.

Organizatorii de la Dubai nici nu au stat pe gânduri atunci când au decis să-i ofere un wild card lui Halep, fiind impresionaţi de performanţele reuşite de româncă în 2018: "Simona a meritat cu prisosinţă titlul de cea mai bună jucătoare a lunii ianuarie, demonstrând că e capabilă s înfrunte cele mai grele încercări. Va veni la Dubai plină de încredere şi va ataca al doilea titlu aici. Vom vedea dacă va reuşi acest lucru, urmând să se lupte cu un grup puternic de adversare", a declarat Colm McLoughlin, vicepreşedintele competiţiei din Emiratele Arabe Unite, despre sportiva care a triumfat la Dubai în anul 2015.

După ce Simona a primit cadou un loc pe tabloul principal, lista publicată de organizatori cuprinde şapte nume din Top 10: Simona Halep (România, 2 WTA), Elina Svitolina (Ucraina, 3 WTA), Garbine Muguruza (Spania, 4 WTA), Karolina Pliskova (Cehia, 5 WTA), Caroline Garcia (Franţa, 7 WTA), Angelique Kerber (Germania, 9 WTA) şi Julia Goerges (Germania, 10 WTA).

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu