Simona Halep a învins-o pe rusoaica Ekaterina Makarova în turul doi al turneului de la Doha

Jucătoare română de tenis Simona Halep (26 de ani, locul 2 WTA) a învins-o categoric pe rusoaica Ekaterina Makarova (29 de ani, locul 36 WTA), în 2 seturi 6-3, 6-0, în turul al doilea turneului de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 3,1 milioane dolari, scrie tvr.ro.

Simona Halep a avut nevoie doar de o oră și 11 minute pentru a trece de Ekaterina Makarova. Pentru Simona, calificată direct în turul al doilea al competiției din Qatar, a fost primul meci disputat după finala de la Australian Open, a treia de Grand Slam din carieră.

Halep a început foarte bine meciul și s-a distanțat la 3-0, apoi la 5-1, moment în care și-a pierdut serviciul, iar Makarova s-a apropiat la 5-3. Românca a fructificat a treia minge de set (6-3), după ce a salvat o minge de break.

Simona a dominat actul secund, după ce a salvat patru mingi de break în ghemul al doilea, și l-a încheiat cu un categoric 6-0.

Deşi a avut probleme la serviciu, punând în teren prima minge doar în 50 la sută din cazuri, Simona a avut procentaje bune la punctele obţinute cu ambele servicii (72%, respectiv 55%). Sportiva din România a reușit 4 ași, a făcut 3 duble greșeli, a avut 13 lovituri direct câștigătoare și a comis 14 erori neforțate.

Halep, care a evoluat pe terenul central la Doha, a fost susținută din tribune de un grup numeros de suporteri români.

Românca şi-a asigurat un cec de 33.750 dolari şi 105 puncte WTA. În turul următor o întâlnește pe letona Anastasija Sevastova (27 ani, 15 WTA), care a trecut cu 6-4, 6-1 de japoneza Naomi Osaka. Halep are 5-3 cu baltica în confruntările directe, iar ultimele patru meciuri s-au încheiat cu victoria româncei, în minimum de seturi.

Lasă un comentariu