Simon Ammann s-a impus la Garmisch Partenkirchen, în etapa secundă a Turneului celor 4 trambuline

Embed:

Elveţianul Simon Ammann s-a impus la Garmisch Partenkirchen, în etapa secundă a Turneului celor 4 trambuline, urcând pe locul secund în ierarhia competiţiei. Întrecerea a fost suspendată după prima manşă, din cauza vântului puternic, ceea ce a făcut ca liderul Thomas Morgenstern să se claseze abia pe locul 14.

Elveţianul Simon Ammann s-a impus la Garmisch Partenkirchen, în etapa secundă a Turneului celor 4 trambuline, urcând pe locul secund în ierarhia competiţiei. Întrecerea a fost suspendată după prima manşă din cauza vântului puternic.

Cu o săritură care a măsurat 131 metri, multiplul campion olimpic a adunat 142.1 puncte, devansându-l cu aproape patru puncte pe rusul Pavel Karelin.

Acesta a sărit cu un metru şi jumătate mai mult decât săritorul din ţara cantoanelor, dar a primit note mai mici la stil şi astfel nu a reuşit să adune decât 138.3 puncte.

Podiumul competitiei de la Garmisch-Partenkirchen a fost completat de polonezul Adam Malysz, fostul câştigator al Cupei Mondiale, sărind 132 metri în urma cărora a strâns 138 puncte.

Norvegianul Anders Jacobsen şi finlandezul Janne Ahonen s-au clasat pe locurile patru şi cinci.

Lider al turneului a rămas austraicul Thomas Morgenstern care, în pofida modestului loc 14 ocupat totalizează 415.2 puncte.

Ammann s-a apropiat ameninţător de sportivul din ţara valsului, micuţul săritor elveţian adunând 401.7 puncte.

Următoarea etapă a turneului este programată pe 3 ianuarie la Innsbruck, întrecerea urmând a se încheia pe 6 ianuarie la Bischofshofen.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu