SIGUR NU ȘTIAI! Motivul pentru care vedetele poartă pantofi cu două numere mai mari (FOTO)

Nu o dată vedetele au fost surprinse de paparazzii purtând pantofi cu unul-două numere mai mari la diverse evenimente mondene, iar criticilor de modă nu le-au scăpat niciodată aceste “accidente” vestimentare, scrie unica.ro. Adevărul este însă altul!

Stiliştii în materie au venit şi cu câteva explicaţii. Una dintre ele este legată de faptul că tocurile prea înalte şi panta pantofului prea abruptă fac ca piciorul să alunece în faţă, dând impresia că pantoful este prea mare.

O altă variantă este aceea că unele celebrităţi, dorind să pară mai înalte recurg chiar şi la pantofi cu un număr-două mai mari, pentru că tocul acestora este mai ridicat (de exemplu: un toc de 15 cm la numărul 37 are 15,5 cm la numărul 39).

Bineînţeles că pantofii pot fi aleşi intenţionat aşa, de către acele doamne sau domnişoare care ştiu că stau mult în picioare şi au probleme cu circulaţie.

Pe de altă parte, mai sunt şi vedete care îşi doresc atât de tare un model încât nu mai au răbdarea să aştepte să-şi găsească numărul potrivit şi atunci iau din colecţiile caselor de modă ceea ce se găseşte, chiar dacă astfel ajung, uneori, de râs.

În aceeaşi categorie se înscrie şi Elena Udrea. Politiciana nu face nici un secret din pasiunea ei pentru pantofii eleganţi, însă să stai o zi întreagă pe tocuri, nu este tocmai foarte comod. Probabil că de aceea, Elena Udrea recurge la pantofi cu un număr mai mare, însă, în cazul ei, şi stiletto pe care îi poartă pot da acealaşi rezultat vizual.

Mihaela Rădulescu spunea într-un interviu că este o adevărată profesionistă în materie de mers pe tocuri. Secretele care o ajuta să reziste? “Aleg pantofi care nu mă strâng, care nu mă bat, uneori chiar cu un număr mai mare.

Am o serie de pantofi pe care nu îi port decât la emisiuni, tocmai pentru că sunt cu un număr mai mare şi când stau 3 ore în picioare mi se umflă picioarele, aşa că îi aleg pe aceştia”, mărturisea vedeta.

Jennifer Lopez este una dintre divele de la Hollywood ale cărei apariţii sunt mereu pregătite din timp de către o “armată” de stilişti.

Şi cu toate acestea mai are şi ea scăpări pe covorul roşu, care nu trec neobservate.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu