Și fără marfă, și cu amenzi! Pățania a doi bărbați care au încercat să treacă frontiera țării

Circa 26.800 de țigarete au fost descoperite de vameșii de la postul vamal Sculeni, ascunse în podeaua unei semiremorci și sub banchetele unui automobil. 

Potrivit informațiilor, șoferii care au încălcat normele legale intenționau să transporte țigările în România. 

În primul caz este vorba despre un bărbat de 27 de ani, care transporta amestec uscat pe bază de ipsos în adresa unui agent economic din România. Bărbatul declarase că nu transportă mărfuri prohibite sau bunuri ce necesită a fi prezentate controlului vamal. Totuși, în urma verificărilor, vameșii au descoperit în podeaua semiremorcii peste 14.000 de bucăți de țigarete, cu timbru de acciz al Republicii Moldova.

A doua tentativă de contrabandă a avut la același post vamal. Un cetățean român, aflat la volanul unui Volkswagen LT46, declarase că nu transportă bunuri ce necesită a fi prezentate organului vamal. Doar că în urma controlului amănunțit au fost descoperite 12.000 de țigarete ascunse în banchetele călătorilor. 

Produsele urmau să fie comercializate pe piața neagră din UE, iar suspectul ar fi obținut peste 4.000 de euro.

Cei doi bărbați s-au ales cu amenzi de peste 3.000 de lei, iar marfa a fost confiscată. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu