SHOW cu două fete bete criță în fața unui club din Capitală. Polițiștii s-au chinuit să le calmeze (VIDEO)

Ceartă ca la ușa cortului în fața unui local din Chișinău. Două tinere de 18 și 20 de ani au fost reținute de poliție, după ce băutura li s-a urcat la cap si au început să se certe cu vizitatorii localului și paza.

Incidentul a avut loc seara trecută. Chemaţi de administratorii barului, poliţiştii le-au găsit pe cele două fete în stare de ebrietate. Acestea au refuzat să se conformeze somaţiilor forţelor de ordine.

Gaşca agresivă a fost observată de către un echipaj al Departamentului Trupelor de Carabinieri care patrula cartierul. Ofiţerii au încercat, iniţial, să aplaneze conflictul, însă fetele continuau să strige şi să înjure. Pentru a linişti spiritele a fost nevoie de intervenţia mascaţilor de la Batalionul cu destinație specială ”SCORPION”.

Pentru a le liniști a fost nevoie de intervenţia mascaţilor. Întrucât înjurăturile nu conteneau, ele au fost escortate la poliţie, unde au continuat să manifeste comportament obraznic. 

În cadrul audierilor, fetele au dat vina pe bărbaţi. Potrivit lor, băiata dintre ei ar fi pornit anume din cauza lor. Mai mult, ele susţin că sunt nevinovate.

Versiunea lor urmează a fi verificată, iar între timp, cele două au ajuns deja vizate într-o cauză penală.

Tinerele sunt cercetate pentru huliganism şi nesubordonarea la cerineţele oamenilor legii. Ele riscă amendă de până la 1500 de lei.

Mai multe detalii vor fi anunțate în emisiunea Unitatea de Gardă de pe Canal 3.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu