Sheriff şi Zaria se vor întâlni în prima etapă a Diviziei Naţionale

Embed:

Federaţia Moldovenească de Fotbal a refăcut programul competiţional după retragerea echipelor FC Academia şi Saxan Ceadîr-Lunga din Divizia Naţională. În prima ligă valorică au rămas 10 cluburi, iar noul sezon va debuta în acest weekend.
Sheriff - Zaria este cel mai aşteptat meci al primei etape. Cele două formaţii se vor întâlni la Tiraspol pe 9 iulie.

"Să nu uităm este important cum să începem campionatul. Este un campionat foarte scurt si ai nevoie de puncte permanent. MUSCA Anul trecut nu prea am avut noroc şi am pierdut pe ultimul metru primele locuri, aşa că ne vom strădui să scoatem maximum posibil", a spus preşedintele Zaria Bălţi, Adrian Bogdan.

Tot în etapa inaugurală Petrocub-Hânceşti va întâlni debutanta Spicul Chişcăreni, Sfântul Gheorghe Suruceni va găzdui Dacia Chişinău, Milsami Orhei va da piept cu Speranţa Nisporeni, iar Dinamo-Auto Tiraspol va evolua împortiva formaţiei Zimbru Chişinau.

"Ne vom bate pentru orice meci. Indeferent cu cine vom juca: Sheriff, Milsami sau Dacia. Toate echipele sunt practic la un nivel acum şi este foarte greu să spui cine va fi favorită", a spus vicepreşedintele Zimbru Chişinău, Mihai Moraru.

Schimbarea programului Diviziei Naţionale le-a dat bătăi de cap unor echipe care joacă în preliminariile Ligii Europei.

"S-au stricat multe planuri. Deja erau cunoscute echipele, antrenorul principal şi-a făcut planuri şi acum trebuie să se reprofileze", a comunicat vicepreşedintele Speranţa Nisporeni, Alexandru Ghencea.

Sezonul fotbalistic se va încheia pe 25 noiembrie.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu