SFIDARE DIN PARTEA PHENIANULUI. Coreea de Nord a lansat două rachete balistice

Coreea de Nord sfidează toate angajamentele luate și organizează noi și noi teste de rachete. Phenianul a lansat în această dimineață două rachete balistice la doar o săptămână după ce a efectuat teste similare.

Proiectilele, lansate în sudul țării, nu au fost identificate, cel mai probabil fiind de model nou. Această lansare este cea de-a patra în mai puțin de două săptămâni.

Presa internațională scrie că activitatea sporită este probabil legată de manevrele militare comune SUA - Coreea de Sud, pe care Phenian le priveşte ca pe o provocare şi o repetiţie pentru o invazie a Coreei de Nord.

Ultimii doi ani au marcat o destindere fără precedent a relațiilor dintre Nord și Sud, dar și dintre SUA și Coreea de Nord. În acest răstimp au avut chiar două întâlniri între Kim Jong Un și Donald Trump, care nu au dus însă la niciun rezultat concret.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu