Sfaturi preţioase pentru gravide! Ce ar trebui să facă ca să nu se îngraşe enorm în timpul sarcinii

Cum să evităm surplusul de kilograme în sarcină? Una dintre cele mai des auzite întrebări din partea femeilor însărcinate. Unul dintre cele mai frumoase perioade din viața unei femei, și anume sarcina, vine la pachet cu teama surplusului de kilograme.

Celebra zicală „mănânc pentru doi” este demontată de speciliști, aceștia afirmând faptul că în această perioadă mai ales necesar să te concentrezi pe calitatea alimentelor și pe cantitatea consumată.

“În timpul sarcinii, femeile însărcinate au nevoie de un aport energetic pentru a susține modificările de ordin metabolic ce intervin în această perioadă. Este cunoscut faptul că rata metabolismului crește cu minimum 15%. În primul trimestru necesarul caloric al femeii însărcinate este același ca cel dinaintea sarcinii. Începând cu al doilea trimestru, necesarul crește cu aprox 350 kcal/zi, iar în ultimul cu încă 112 kcal/zi.

În ceea ce privește dieta femeii însărcinate, aceasta trebuie să cuprindă toate principiile alimentare: proteine (carne slabă, peste, lactate), fibre (fructe, legume, orez brun), pseudocereale (hrișcă, quinoa, amaranth), acid folic (legumele cu frunze verzi, cereale integrale, gălbenuș de ou, fasole verde, mazăre, năut, linte), acizi grași (consumul de 2-3 ori pe săptămâna de peste cu conținut scăzut de mercur, de exemplu sardine, ouă, semințe de în măcinate sau bine hidratate, nuci, ficat de cod și suplimente cu ulei din ficat de cod).

Este recomandabil ca, pe lângă sursele naturale de vitamine și minerale, gravida să ia la recomandarea medicului și suplimente cu: fier, acid folic, zinc, magneziu, vitaminele C, grupa B-urilor (B6, B12), vitamina D, vitamina K” a explicat Valentin Vasile personal trainer și specialist nutriție sportivă la Realitatea TV. 

Multe femei gravide se întreabă ce tip de sport ar trebui să facă și până în ce luna de sarcină.

“Majoritatea femeilor însărcinate “compensează” luarea în greutate cu lipsa efortului fizic. În realitate această abordare, pe fondul creșterii aportului caloric, este cea care duce la acumularea multor kilograme, greu de dat jos ulterior. Printre benficiile sportului în timpul sarcinii se numără: îmbunătățirea stării de spirit, atenuarea durerilor de cap și de spate, îmbunătățirea circulației sângelui, creșterea calității somnului, tonifierea mușchilor picioarelor, fesierilor, spatelui. Se recomandă ca gravidă să facă sport de 2-3 ori pe săptămână câte 30-45 min.

Ca și activități recomandate: mersul pe jos mai rapid, înotul, aquagym, plimbările în natură sau în compania familiei sau prietenilor, exerciții ușoare de aerobic (evitând statul pe spate). Pe toată perioada sarcinii, dar mai ales în ultima parte a acesteia, gravida trebuie să solicite aprobarea medicului cu privire la exercițiile fizice recomandate” a mai spus specialistul.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu