Sfântul Ierarh Dionisie, sărbătorit: Slujba va fi oficiată la mănăstirea din Suruceni

Embed:

Ortodocşii români îl cinstesc astăzi pe Sfântul Dionisie, ierarhul care în perioada interbelică a contribuit la realizarea idealului de unitate naţională românească. La Mănăstirea Sfântul Gheorghe din Suruceni, acolo unde Dionisie a fost stareţ la începutul secolului trecut, a fost organizată o slujbă specială. Serviciul divin a fost oficiat de un sobor de 83 de preoţi.

Zeci de enoriaşi au venit să se roage la moaştele Sfântului Dionisie, care se află la Mănăstirea din Suruceni.

"Ne rugăm pentru toţi. Pentru copii, pentru sănătate, pentru familia noastră".

"Pentru ce se roagă toată lumea. Pentru bine în ţară, pentru copii, pentru nepoţi să se întoarcă acasă".

"Pentru sănătatea mea, că eu tare nu sunt sănătoasă şi eu mă rog pentru sănătatea mea şi pentru copiii mei şi am un băiat care este tare bolnav şi mai tare pentru el mă rog".

Sfântul Dionisie Erhan, care după 1918 a fost vicar al Arhiepiscopiei de Chişinău şi Hotin, a fost canonizat anul trecut de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Mitropoliei Basarabiei.

Liturghia de la Biserica din Suruceni a fost oficiată însă de Înaltpreasfinţitul Vladimir al Moldovei, lăcaşul fiind sub oblăduirea Patriarhiei Ruse, iar mitropolitul Basarabiei, Petru, nici nu a fost invitat. Cu toate acestea, Vladimir a venit doar cu aprecieri pentru sfântul român.

"El s-a proslăvit cu înţelepciunea sa, el a fost un patriot al acestui pământ, al acestui neam şi de aceea, anul trecut, biserica ortodoxă română l-a proclamat ca Sfânt", a comunicat mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Vladimir.

O slujbă comună ar putea totuşi avea loc.

"Mitropolitul Petru încă nu a fost invitat fiindcă noi totuşi aşteptăm data de 26 octombrie ca să fie totul oficial. Dar după dacă va avea dorinţa să vină să se închine, poftim, cu mare plăcere îi primim pe toţi. Slujbă comună, la moment, încă nu putem face, dar ca să vină şi să se închine, cu mare plăcere", a menţionat mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Vladimir.

Episcopul Dionisie Erhan a fost canonizat anul trecut, în data de 25 octombrie. Ierarhul s-a născut în 1868, în satul Bardar, actualul raion Ialoveni, și a murit în 1943, la Chişinău, România. A fost vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului. Din 1934 a fost episcop al Cetății Albe și Ismailului, unde a păstorit până în anul 1940. Moaştele episcopului Dionisie Erhan a fost găsit neputrezit în timpul unor lucrări de consolidare efectuate la Mănăstirea Suruceni, în data de 10 iulie 2018.

Lasă un comentariu