Sesiunea repetată de examene. Absolvenţii de gimnaziu nu prea şi-au dat silinţa să înveţe nici de această dată

Embed:

Unii absolvenţii de gimnaziu nu au scăpat încă de examene. În Capitală, peste 200 de candidați care au picat probele sau nu s-au prezentat la sesiunea de bază din motive obiective sunt aşteptaţi să-şi demonstreze repetat abilităţile.

Astăzi, în cadrul sesiunii suplimentare, elevii care învaţă în limba rusă au susţinut examenul la limba română. 

În Chişinău, la sesiunea repetată au venit trei elevi care învaţă în şcoli cu predare în limba rusă. Unul dintre ei nu s-a prezentat la etapa de bază, deoarece a participat la o competiţie în străinătate.

"A trebuit să plec în timpul examenelor, tezele erau foarte importante pentru mine. - Ce competiţie? - Mă ocup cu tir cu arcul."

Tânărul recunoaşte că s-a pregătit puţin pentru examen.

"- Ai putea să ne spui trei scriitori români? - Eminescu, Ion Druţă, cine încă? Am uitat. - Câteva versuri de-ale lui Mihai Eminescu? - Eu ţin minte numai de la Ion Druţă "Odihna". Pur şi simplu eu nu am repetat tot."

Absolvenţii gimnaziilor din Chişinău vor susţine examenele repetate la Liceul "Vasile Vasilache". Directoarea instituţiei i-a informat pe elevi să se prezinte la probe doar cu un act de identitate.

"Deoarece noi nu cunoaştem copiii, ei sunt din diferite gimnazii şi licee din municipiu şi ne este foarte greu să identificăm dacă vine exact cei care nu au susţinut sesiunea de bază", a declarat directoarea Liceului "Vasile Vasilache", Vera Bălănel. 

Potrivit Direcţiei educaţie a Capitalei, în acest an, cei mai mulţi elevi din clasa a noua au picat examenul la matematică - 158 de persoane. La limba şi literatura română sunt 30 de absolvenţi, iar la istorie vor susţine testele repetat 22 de persoane.

Profesorii susţin că cei mai mulţi elevi pică examenul la matematică, deoarece testele sunt mai complicate.

"Pot fi daţi itemi foarte complicaţi şi atunci nu se isprăveşte şcoala, copiii. Însuşesc matematica la 65-70% însă note insuficiente sunt la 40 %, eu cred că nu este real, este o lucrare complicată", a spus şeful catedrei Matematică, UPS "Ion Creangă", Alexandru Vatanu. 

Sesiunea suplimentară pentru absolvenţii de gimnaziu va dura până joi, 6 iulie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu