Serviciul de Urgenţă "112", tot mai aproape de realizare. Va fi lansat în regim de testare

Serviciul de urgenţă 112 urmează să fie lansat în regim de testare până la sfârşitul acestui an.

Acesta va fi funcţional pe întreg teritoriul ţării peste doi ani. Operatorii vor avea acces la toate informaţiile necesare, astfel încât intervenţia salvatorilor să fie cât mai rapidă.

Mai mult, va fi implementat un sistem de localizare georgrafică. Pentru lansarea serviciului 112 sunt necesare investiţii de aproape 6 milioane de euro.  

Acești bani urmează să fie folosiți pentru procurarea echipamentelor, softurilor necesare și amenajarea oficiilor.

"Suntem în dialog cu partenerii noştri de dezvoltare. De asemenea, discutăm şi cu Ministerul Finanţelor ca să fie alocaţi bani din buget. Republica Moldova are nevoie de acest serviciu și desigur, pe viitor, acesta va fi finanțat de către bugetul statului", a specificat ministrul Tehnologiei, Informaţiei şi Comunicaţiilor, Vasile Botnari.

PUBLIKA.MD notează că sistemul 112 funcţionează în toate statele Uniunii Europene. Acesta este disponibil în regim non-stop, iar persoana care are nevoie de ajutor poate să comunice în mai multe limbi.

Numărul unic 112 se apelează doar atunci când este necesară intervenţia agenţiilor specializate, pentru asigurarea asistenţei imediate, în situaţii în care este pusă în pericol viaţa sau sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, mediul, proprietatea publică sau privată. Sistemul identifică numărul de telefon al abonatului şi adresa, după care transmite toate datele la dispeceratele Poliţiei, Ambulanţei şi Pompierilor, în funcţie de natura cazului.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu