Serviciul de Securitate al Ucrainei este îngrijorat din cauza unui posibil atentat asupra şefului statului

Embed:

Serviciul de Securitate al Ucrainei este îngrijorat din cauza unui posibil atentat asupra şefului statului. Potrivit ziarului "Sevodnea", citat de portalul de ştiri newsru.ua, informaţia vine chiar din surse apropiate serviciilor secrete de la Kiev. Dar şeful Serviciului Securităţii de Stat, Igor Kalinin, a refuzat să le comenteze.

Specialiştii în securitate analizează câteva scenarii posibile. Cel mai probabil, preşedintele ucrainean ar putea fi atacat de un şofer sinucigaş. A doua versiune ar fi un atentat cu maşină capcană. Această ipoteză este foarte greu de pus în acţiune, pentru că nu se ştie exact, când va trece convoiul prezidenţial pe lângă maşina capcană. Versiunea atacului din partea unui lunetist, a treia ipoteză luată în calcul, este şi cea mai vulnerabilă. Mercedes-urile lui Ianukovici "zboară" pe străzile Kievului şi sunt blindate. Un ţintaş, oricât de bun, nu ar putea să îl doboare pe preşedintele ucrainean. Reprezentanţii Blocului Iulia Timoşenko, de opoziţie, spun că ipotezele serviciilor speciale sunt de-a dreptul "schizofrenice."

Lasă un comentariu