Serviciul Antigrindină, pregătit de intervenţie după ce guvernul a alocat 40 de milioane de lei pentru procurarea rachetelor antigrindină

Embed:

Peste 130 de mii de hectare de terenuri agricole din raioanele Căuşeni şi Ştefan Vodă ar putea ajunge din nou sub protecţia Serviciului Antigrindină. Sistemul care nu mai funcţionează de mai bine de 20 de ani, ar putea fi repornit anul acesta. Şeful Serviciului Antigrindină spune că suma necesară reabilitării punctelor de rachete din cele două raioane e similară celei utilizate în alte locuri.

"Când s-a mărit suprafaţa la Cahul şi Cantemir, deci pentru fiecare punct rachetar. Au fost utilizaţi pentru un punct, un milion de lei, respectiv dacă sunt 11 puncte, 11 milioane de lei sunt necesari", susţine Ghenadie Onceanu, director serviciului antigrindină.

Anul acesta, guvernul a alocat instituţiei 40 de milioane de lei, cu aproape 5 milioane mai mult faţă de 2018. Banii au fost folosiţi pentru procurarea rachetelor antigrindină - 8000 de proiectile necesare celor 132 de puncte de lansare din ţară.

Odată cu începerea sezonului antigrindină, punctele de lansare a rachetelor din ţară au fost repornite.

Astfel de simulări sunt efectuate zilnic la punctul de lansare din zona Orheiul Vechi pentru a-i ajuta pe angajaţi să intervină prompt şi să ţintească precis norii periculoşi.

"Noi suntem instruiţi, pregătiţi care să le executăm cât mai rapid, şi cât mai exact. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. La noi asta şi constă lucrul. Să-l efectuăm cât mai rapid. Undeva în jur de patru zile punctul a fost pregătit de lucru la noi", susţine Roman Popescu, comandant punctul de lansare a rachetelor antigrindină.

Punctul de lansare a rachetelor de la Orheiul Vechi are sub protecţie în jur de 12 mii de hectare de terenuri agricole.

"Anul trecut am fost foarte efectivi. Nu am avut grindină pe teritoriul nostru. Am avut aproape 20 de lansări ceea ce constituie peste 600 de rachete", a declarat Ludmila Gavriliuc, comandat unităţii speciale de comandă Călăraşi.

În total, cele 132 de puncte antigrindină din ţară protejează peste un milion 660 mii de hectare de terenuri agricole, aproximativ 70 la sută din teritoriul Moldovei. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, anul trecut, au fost afectate de grindină aproape 9 mii de hectare care fac parte din zonele neprotejate.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu