Serviciile de cleaning la domiciliu, tot mai solicitat de moldoveni. De sărbători, agenții economici au avut multe comenzi

Embed:
Serviciile de cleaning la domiciliu sunt tot mai solicitate în această perioadă. Agenţii economici din domeniu spun că până la Crăciun, apoi de Revelion, au avut foarte multe comenzi, iar acestea continuă să vină şi după sărbători. Cel mai des serviciile lor sunt solicitate după reparațiile din locuinţe.
"Luna decembrie este cea mai solicitată, au început să se facă programări din luna noiembrie, din primele zile a lui noiembrie. Au fost solicitări că vor curăţenie pe data de 7 şi acum suntem ocupaţi până vineri", a menţionat Maria Railean, administratoarea companiei.
Un rol important l-a jucat şi pandemia de COVID-19, printre serviciile prestate fiind și cele de dezinfectare a casei.
"De când am intrat în pandemia asta avem nişte soluţii am procurat special, dacă domnu doreşte, pur şi simplu sunt cu copii mici care sunt alergici, dar avem acest serviciu să dezinfectăm toată încăperea", a spus Maria Railean, administratoarea companiei.
Unii oamenii sunt gata să scoată din buzunare mii de lei pentru a-şi aduce locuinţa în ordine. Există totuşi o categorie de persoane care spun că se pot descurca fără ajutor:
"O casă mare de 3, 4 sute de metri pătraţi e clar că singur e greu de isprăvit şi poţi să comanzi aşa serviciu. Acum cu posibilitatea că sunt atâtea produse chimice, eu cred că fiecare poate să-şi rezolve întrebarea singur".
"Oamenii au case şi apartamente mari, acolo în doi nu te descurci. Noi singuri facem curăţenie".
Preţul cerut de companiile de curăţenie începe de la 450 de lei pentru un apartament cu o suprafaţă de până la 50 de metri pătraţi. Iar pentru lucru care nu intră în pachet, cum ar fi curăţarea electrocasnicilor sau aranjarea hainelor în dulap, se achită suplimentar până la 200 de lei per serviciu.