ŞERPI şi ŞOARECI la gunoiştea din Porumbeni. "Vom rezilia contractul" (GALERIE FOTO)

Embed:

Mirosul insuportabil şi fumul degajat la arderea deşeurilor le otrăvesc viaţa oamenilor din satul Porumbeni, raionul Criuleni. Groapa de gunoi de la marginea localităţii este supraîncărcată.

Potrivit autorităţilor locale, compania în gestiunea căreia se află nu îndeplineşte cerinţele contractului. Localnicii se plâng de probleme de sănătate: 

Deşi contractul prevede separarea şi prelucrarea deşeurilor, acest lucru nu se întâmplă. Din acest motiv, aici se înalţă mormane de gunoi de câţiva metri. Mizeria favorizează răspândirea şobolanilor şi şerpilor.

O confirmă chiar şi angajaţii companiei care gestionează groapa de gunoi: "Şerpii sunt pe sus, pe buruieni, pe gunoiştea veche. Şoareci sunt, mai ales seara."

Conducerea firmei promite că va construi, în curând, o staţie modernă de sortare a deşeurilor.

Însă primarul localităţii, Vasile Gârbea, susţine că termenii stabiliţi în contract au expirat demult: "Am vorbit de mai multe ori cu dumnealui. Noi am recţionat imediat după ce s-a plâns primul locuitor că noaptea este fum. Nu ştiu se făcea special sau nu special, în orice caz în fiecare seară erau probleme, urmează numai să reziliem contractul cu dumnealui."

Groapa de gunoi din satul Porumbeni are o suprafaţă de 2,5 hectare. Contractul de administrare al acesteia a fost semnat pe un termen de patru ani şi expiră în 2017.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu