Serialul documentar "Lenin" pune capăt miturilor despre Vladimir Ulianov

Un criminal însetat de sânge, un bolnav mintal, un mic burghez: un Lenin demistificat, departe de clişeele sovietice, îşi va face apariţia pe ecranele ruseşti, la aproape 30 de ani de la căderea URSS, notează AFP.

Serialul documentar "Lenin", care va fi difuzat în curând pe primul canal al televiziunii publice Pervy Kanal, vrea să pună capăt mitului lui Vladimir Ulianov, numele real al fondatorului URSS, explică autorul scenariului, Igor Lipin, conform Agerpres.

Pentru realizarea celor 18 episoade, o duzină de ofiţeri conduşi de fostul şef al arhivelor FSB (fostul KGB), generalul Vassili Khristoforov, a efectuat o cercetare de patru ani în documentele serviciilor secrete.

"Legenda unui Lenin gentil în faţa unui Stalin rău se dovedeşte greşită, pentru că Lenin a lansat teroarea roşie", a declarat pentru AFP Igor Lipin, cu câteva zile înaintea celei de-a 102-a aniversări, joi, a Revoluţiei bolşevice.

În sprijinul acestei afirmaţii, documentarul prezintă o scrisoare din august 1918 în care Lenin solicită moartea a două milioane de ţărani consideraţi bogaţi, acei culaci care vor fi reprimaţi violent. O lună mai târziu, el a lansat crearea de lagăre de concentrare pentru a "izola" clasele inamice.

Alte documente stabilesc, potrivit autorilor serialului, că Lenin avea probleme mintale şi că mama sa a scris poliţiei în aprilie 1898, invocând "starea psihică îngrijorătoare" a tânărului revoluţionar aflat la închisoare şi "o boală mentală care afectează familia".

Duritatea afirmaţiilor făcute de acest documentar contrastează cu cultul personalităţii lui Lenin impus în URSS timp de 70 de ani.

Lasă un comentariu