Sergiu Sîrbu a fost audiat de procurori: Ce le-a declarat deputatul oamenilor legii

Embed:

Este un dosar politic până în măduva oaselor, atât ca formă cât şi conţinut. Asta a declarat democratul Sergiu Sîrbu după ce a a fost audiat la Procuratura Anticorupţie. Totuşi, deputatul democrat a evitat să spună ce i se încreminează. 

"Vreau din start să menţionez că este un dosar politic până în măduva oaselor, atât ca formă cât şi conţinut, deoarece vizează politicieni, a fost intentat în baza unei declaraţii politice iresponsabile a unui politician, care a luat forma unui denunţ calomnios. Este un dosar profund politic", a declarat Sîrbu.

Sîrbu a dezvăluit şi faptul că atât el, cât şi familia acestuia a fost supusă mai multor presiuni şi ameninţări, care încep a căpăta anumite forme juridice. 

"Mesaje din partea politicului de a fi mai calm, de a nu fi atât de activ politic, de a nu face declaraţii prea tari. De la început nu le atrăgeam atenţia, chiar credeam că sunt glume de prost gust, dar observ că acele presiuni şi ameninţări încep a căpăta anumite forme juridice. Nu am comis nicio ilegalitate, nu am tăiat calea nimănui, de aceea eu voi demonstra cu lux de amănunte că este un dosar cu profund iz politic ", a menţionat Sergiu Sîrbu.

Totodată, politicianul se declară nevinovat şi spune că va face tot posibilul să demonstreze acest lucru. 

"Voi colabora cu ancheta, noi vom fi proactivi, vom utiliza toate mijloacele legale de apărare. Nu recunosc acele aberaţii şi acele acuzaţii care sunt aduse. Eu merg pe principiul prezumţiei de nevinovăţie, în special pe principiul încrederii în organele de urmărire penală. Eu încă am speranţa că noi avem şansa să avem o justiţie corectă, obiectivă şi independentă în Republica Moldova", a spus democratul.

Publika.md aminteşte că Sergiu Sîrbu a declarat acum câteva zile că ar putea fi arestat chiar la prima şedinţă din acest an a Parlamentului. Sîrbu a spus că figurează drept bănuit într-un dosar penal şi a fost citat de urgenţă pentru audieri. Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a confirmat că deputatul este cercetat penal, dar nu va cere arestarea sa la şedinţa plenară a Legislativului.

loading...

Lasă un comentariu