Serghei Chiseliov şi-a cerut scuze de la şeful fotbalului moldovenesc, Pavel Cebanu

Embed:

Lovitură de teatru în fotbalul moldovenesc. După ce cu o săptămână în urmă l-a atacat dur pe Pavel Cebanu şi a anunţat că retrage Olimpia din campionat în semn de protest faţa de preşedintele FMF, Serghei Chiseliov şi-a cerut scuze de la şeful fotbalului moldovenesc şi i-a urat succes în munca pe care o face la federaţie.

Serghei Chiseliov a declarat că va continua să finanţeze Olimpia, asta chiar dacă şi-a retras echipa din campionat din cauza actualului preşedinte al FMF.

"Doar un lucru poate întoarce echipa în campionat: demisia lui Cebanu. Eu nu am ce vorbi cu el", a spus finanţatorul Olimpiei, Serghei Chiseliov pe data de 1 martie.

Peste doar o săptămână, Serghei Chiseliov şi-a schimbat părerea despre şeful fotbalului moldovenesc şi chiar şi-a cerut scuze de la Cebanu.

"Numai proştii nu vor să discute. Cred că data trecută am dat frâu liber emoţiilor. Am discutat cu reprezentanţii Federaţiei şi cu preşedintele Pavel Cebanu. Nu avem pretenţii faţă de FMF şi toţi banii de solidaritate îi vom primi. Vreau să îmi cer scuze faţă de preşedintele Pavel Cebanu şi să-i doresc mult succes în activitate", a declarat Serghei Chiseliov.

Olimpia va evolua în continuare în campionat cu denumirea precedentă, dar cu jucătorii de la şcoala de fotbal din Bălţi, pentru că fotbaliştii de bază au reuşit să se legitimeze la alte echipe. Olimpia va fi antrenată de Leonid Tcaci, care va fi ajutat de Nicolae Bunea. Serghei Rogaciov şi Victori Berco vor părăsi clubul.
 
"Ei nu vor rămâne la echipă. Mie nu îmi trebuiesc trădători la clubul meu", susţine Chiseliov.

După ce Chiseliov a anunţat că retrage echipa din campionat, clubul a trecut în gestiunea primăriei Bălţi, iar federaţia i-a permis formaţiei să continue evoluţia în campionat cu juniorii şi cu denumirea Olimpia-Bălţi.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu