SENTINŢĂ! Poliţistul care l-ar fi ucis pe Valeriu Boboc a fost CONDAMNAT

Embed:

Curtea de Apel Chişinău l-a condamnat pe Perju Ion, poliţistul care l-ar fi ucis în bătaie pe Valeriu Boboc, la 10 ani închisoare. Acestuia i s-au adus acuzaţii pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu şi cauzarea vătămării intenţionate grave a integrităţii corporale.

De asemenea, la insistenţa procurorilor, inculpatul a fost privat de dreptul de a activa în organele Ministerului Afacerilor Interne pe un termen de 5 ani.

Deşi decizia de condamnare a fost pronunțată, Ion Perju nu a fost arestat. În decembrie 2013, polițistul a fost achitat de Judecătoria Buiucani.

Hotărârea Curții de Apel este cu drept de atac.

PUBLIKA.MD aminteşte că, la 6 aprilie 2010, Procuratura Generală l-a reţinut pe Ion Perju, iar la 7 aprilie 2010 i-a înaintat învinuirea sub aspectul săvîrşirii la 8 aprilie 2009 a faptelor ce au condus la decesul cetăţeanului Valeriu Boboc. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu