SENTINŢĂ AMÂNATĂ: Inculpaţii în cazul morţii lui Andrei Brăguţa îşi vor afla pedeapsa peste 4 zile

Inculpaţii în cazul morţii lui Andrei Brăguţa nu şi-au aflat nici astăzi sentinţele. Totul după ce avocatii deținuților și polițiștilor, figuranți în dosarul lui Braguţa au cerut achitarea acestora, motivând că nu există probe care demonstrează vinovăția acestora.

S-a întâmplat astazi in timp ce şi-au susţinut pledoariile în faţa magistraţilor.

Ședința a fost întreruptă , iar sentinţele nu au fost dictate. Procurorii au cerut pentru cei patru deţinuţi şi trei poliţişti între 8 și 13 ani de pușcărie.

Solicitarea a fost stabilită în funcție de gravitatea infracțiunii săvârșite de fiecare dintre ei. Aceştia sunt acuzaţi de comiterea tratamentului inuman în privinţa lui Andrei Braguţa.

Fapt demonstrat şi de imaginile video făcute publice de către forţele de ordine. Victima s-a stins în data de 26 august anul trecut, la penitenciarul Pruncul, după ce a fost bătut de colegii de celulă, sub privire angajaţilor izolatorului, care nu au întreprins nimic pentru a-i opri pe agresori.

Decesul a survenit la 11 zile de la reţinerea lui Andrei Braguţa pentru comportament agresiv în trafic și încălcarea regulamentului rutier.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu