Senator român: Profesia de politician este una "mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan"

Profesia de politician este una "mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan", dar, în același timp, este și "o vocație", consideră senatorul român ALDE Daniel Barbu, informează Agerpres.

"V-ați ales o meserie grea. E cea mai grea dintre meserii. Uneori este mai grea decât meseriile pe care le considerăm foarte periculoase, cum este cea de miner. (...) Meseria de politician este grea și foarte puțină lume știe de fapt ce faceți cu adevărat în fiecare zi a săptămânii, adesea și sâmbetele și duminicile. E o meserie grea, în zilele noastre, pentru că este o meserie riscantă. E mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan. Știm bine că, din păcate, și nu numai în România, dar la noi într-o manieră care este extrem de violentă, spațiul public a devenit un fel de teatru de operațiuni în care orice ales local sau național își riscă libertatea, sănătatea, în fiecare zi", le-a spus Barbu, vineri, celor prezenți la Liga Aleșilor Locali ALDE.

Nu este pentru prima dată când Daniel Barbu face astfel de declaraţii. În decembrie 2013, pe când era ministru al Culturii, acesta a spus că Programul naţional HIV/SIDA are un buget prea mare.

Preşedintele Asociaţiei Militarilor Veterani şi Militarilor cu Dizabilităţi, Marius Apostol, rănit în grav în Afganistan de un dispozitiv explozibil improvizat spune că i se pare incredibilă afirmaţia senatorului ALDE, Daniel Barbu şi îl invită pe politician să ia parte la o excursie "all inclusive" în teatrul de operaţii, scrie Digi24.ro.

"Îi ofer (lui Daniel Barbu - n.r.) o excursie all inclusive în Afganistan. Unde preotul ne citeşte de fiecare dată când ieşim din bază. Acolo Dumnezeu ştie dacă te mai întorci sau nu. Mi se pare incredibilă comparaţia", spune Marius Apostol, preşedintele Asociaţiei Militarilor Veterani şi Militarilor cu Dizabilităţi "Sfântul Dimitrie", militar în Armata României rămas cu dizabilităţi în urma unei explozii a unui dispozitiv improvizat din Afganistan.

Marius Apostol comentează că sunt incomparabile riscurile unui militar combatant într-un teatru de operaţii care luptă pentru interesele ţării cu riscurile unor politicieni care au de înfruntat doar acuzaţiile de corupţie.


loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu