Semnătura electronică, tot mai populară printre moldoveni. Cât costă şi cum poate fi obţinută

Embed:

Semnătura electronică este tot mai populară printre moldoveni. Aproape 150 de mii de persoane o folosesc în prezent.

Potrivit Serviciului Tehnologia Informaţiilor şi Securitate Cibernetică, anul trecut au fost 58 de mii de solicitări. Datorită acesteia, oamenii pot semna de la distanţă acte, fără să stea la coadă. Există mai multe tipuri de semnături electronice. Cea mobilă poate fi solicitată la operatorii de telefonie, buletinul electronic în care este înserat un cip şi cea oferită pe un stick.

"Semnătura electronică are acelaşi efect juridic cum are o semnătură olografă. Elimină necesitatea de a veni la ghişeu, de la calculator, prin telefon, să accesaţi serviciile", a menţionat Veaceslav Roadedeal, manager de proiect Agenţia Guvernare Electronică.

Semnătura costă 350 de lei şi poate fi obţinută într-o oră. Anul trecut, a fost folosită de peste 8 milioane de ori. În jumătate dintre cazuri a fost utilizată de agenți economici, în mare parte pentru serviciile de raportare electronică pentru Fisc, CNAS şi CNAM. În ce priveşte persoanele fizice, 55 de mii de semnături au fost pentru actele de stare civilă.

"Din cele mai populare ar fi serviciile de stare civilă, serviciile Casei Naţionale de Asigurări Sociale, apostilarea electronică şi altele. Ca şi număr de tranzacţii avem o creştere continuă a popularităţii acestui instrument", a precizat Vlad Manuel, director inginerie servicii publice din cadrul Agenţia Guvernare Electronică.

Sergiu Liseno foloseşte semnătura electronică din 2016. De atunci, a semnat peste 1.500 de acte: "E super comodă această semnătură. În general cred că este cea mai bună invenţie a Guvernului Filip cu prestarea serviciilor electronice. La noi oamenii nu sunt obişnuiţi cu serviciile moderne. Lumea e obişnuită ca pe timpuri. Vine, stă în rând, asta îi place. Stă aici, mai ascultă o bârfă".

Potrivit datelor Serviciului Tehnologia Informaţiilor şi Securitate Cibernetică, semnătura electronică este utilizată de persoane de toate vârstele.

"De la 18 ani până la 60 şi mai mult. Dacă în sectorul privat majoritatea beneficiarilor sunt contabili şi administratori, vă imaginaţi că unii au peste 60 de ani şi se descurcă foarte bine", a declarat Mariana Trifan, şef al Centrului de Certificare a cheilor pentru semnătura electronică STISC.

Cu toate acestea, mulţi dintre moldoveni încă nu ştiu despre această posibilitate şi stau în continuare la coadă:

"Ştiaţi de existenţa semnăturii electronice?- Nu. Semnătura. electronică nu cunosc".

"Nu ar trebui să ne cerem de la serviciu, nici statul acesta în rând, este foarte obositor".

"Toată această procedură trebuie să ştii cum să o faci. Noi maturii ştiţi cum. Tineretul mai bine se descurcă cu computerul".

În curând valabilitatea semnăturii electronică va fi extinsă de la câteva luni până la doi ani.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu