Seminar internaţional de karate în Moldova

Embed:

În karate, medaliile şi diplomele nu au nici o importanţă. Acest gen de arte marţiale, în care însuşi lupta nu are ca scop victoria, este destul de popular în Moldova, unde anual sunt organizate seminare internaţionale. Seminarul din acest an, la care participă peste 20 de instructori din ţările vecine, este condus de moldoveanul Victor Panasiuc.

Nu toate stilurile de arte marţiale au ca scop victoria. Cel mai potrivit exemplu este lupta tradiţională karate goju-ryu. Scopul practicării acestui stil de luptă nu sunt medaliile, ci armonia în viaţă, care se cultivă prin arta luptei, dar nu prin numărul victoriilor.

"Una este sportul. Agoniseşti medalii, diplome, apoi stai pe cuptor şi le numeri. În luptele tradiţionale, un bun exemplu este Higaonna: are peste 70 de ani şi face sfoară, are mâini puternice", povesteşte Serghei Corobov, instructor de karate goju-ryu, Rusia.

"Scopul oricărei competiţii este ca eu să fiu primul. Gândurile despre sine nu pot aduce armonie", susţine Victor Panasiuc, preşedintele Asociaţiei de karate goju-ryu din Moldova.

Acest gen de karate este destul de popular în Moldova, datorită mentorului Victor Panasiuc, deţinător al centurii negre şase dan. Graţie lui, Chişinăul atrage mai mulţi instructori din ţările vecine.

"Astfel de seminare au loc o dată în an. Pentru noi, este o bună ocazie să ne ridicăm nivelul", menţionează Denis Vasilciuc, instructor de karate goju-ryu, Ucraina.

La seminarul din acest an, care se desfăşoară în perioada 8-12 februarie, participă 25 de instructori de karate goju-ryu din Moldova, Ucraina şi Rusia.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu