Semifinalele Liga Europa: Arsenal Londra a remizat pe teren propriu cu Atletico Madrid, scor 1-1

Embed:

Arsenal Londra a remizat pe teren propriu cu Atletico Madrid în partida-tur a semifinalei Ligii Europa, scor 1-1. Oaspeții au evoluat în inferioritate numerică încă din minutul 10, când fundașul croat Šime Vrsaljko a primit al doilea cartonaș galben.

Trei minute mai târziu, arbitrul partidei l-a trimis în tribune și pe exuberantul antrenor al madrilenilor, Diego Simeone. După o primă repriză fără goluri, Arsenal a deschis scorul în minutul 61 prin atacantul francez Alexandre Lacazette.

Echipa lui Arsene Wenger a forțat în ofensivă, însă oaspeții au fost cei care au dat lovitura. E adevărat, cu o mare doză de noroc. Antoine Griezmann a profitat de o nesincronizare a apărării londoneze și a restabilit egalitatea.

În cealaltă semifinală, Olympique Marseille s-a impus acasă, pe Stade Velodrome, în fața lui Red Bull Salzburg cu scorul de 2-0. Florian Thauvin a deschis scorul în minutul 15 cu o lovitură de cap după centrarea lui Dimitri Payet din lovitură liberă.

Camerunezul Clinton N’Jie a stabilit scorul final în minutul 63. Formația lui Rudi Garcia are astfel prima șansă la calificarea în finală, însă totul se va decide în returul din Austria.

Manșa secundă a semifinalelor Ligii Europa este programată pentru 3 mai.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu