Selecţionerul rus Leonid Sluţki face glume înainte de duelul cu tricolorii moldoveni

Embed:

Antrenorul naţionalei Rusiei se ţine de glume înainte de meciul cu Moldova. Leonid Sluţki a declarat că va avea nevoie de un scaun special în zona tehnică a stadionului Zimbru. Asta pentru că el este cunoscut ca o persoană emotivă în timpul meciurilor.

Selecţionerul naţionalei Rusiei, Leonid Sluţki, se leagănă pe scaun pe toată durata meciurilor. Uneori, el este ironizat de suporteri şi jurnalişti pentru gesturile pe care le face pe banca tehnică.

Înainte de partida cu Moldova, Leonid Sluţkii a glumit cu jurnaliştii ruşi, spunându-le că are nevoie de un scaun mai mare pe banca tehnică a stadionului Zimbru.

"Este o temă deja expirată, dar i-aş ruga să pună acolo un scaun mai lung, iar eu voi decide câte locuri voi ocupa."

Selecţionerul Rusiei, care este şi antrenor la ŢSKA Moscova, a studiat atât evoluţia naţionalei Moldovei, dar şi a echipelor pe care le-a antrenat Ştefan Stoica, noul selecţioner al reprezentativei ţării noastre: "S-a schimbat antrenorul şi, probabil, vor schimba tactica. Pe lângă jocul naţionalei Moldovei, am analizat şi meciurile echipei Zimbru. Echipele lui joacă defensiv şi principalul obiectiv este să nu încaseze niciun gol. În atac, Moldova acţiona pe flancuri, iar formaţiile care le antrenează domnul Stoica ataca mai mult prin centru."

Leonid Sluţkii a dat dovadă că mai cunoaşte câte ceva despre ţara noastră: "Vinul, Transnistria şi pentru mine personal Radu Rebeja, persoana cu care am colaborat foarte mult timp, iar până acum s-au păstrat relaţii foarte bune între noi."

Înainte de partida cu Moldova, selecţionerul Rusiei a efectuat câteva schimbări în lot. În locul lui Iuri Jirkov, care s-a accidentat, a fost convocat fundaşul lui ŢSKA Moscova, Gheorghi Şcennikov, iar Viktor Faizulin a fost înlocuit cu Alan Kasaev de la Lokomotiv Moscova.

Naţionala Rusiei va ajunge la Chişinău cu două zile înainte de partida cu Moldova. Jucătorii şi staff-ul tehnic vor fi cazaţi într-un hotel de lux din Capitală. La meci sunt așteptați aproximativ 40 de jurnalişti din Rusia, dar și peste 500 de suporteri ai naționalei lui Sluțki.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu