Selecţionerul Marocului, Herve Renard a anunţat lotul de 23 de jucători pentru Mondialul 2018

Selecţionerul echipei de fotbal a Marocului, francezul Herve Renard, a anunţat joi lista celor 23 de jucători pentru Mondialul 2018, care nu prezintă nicio surpriză faţă de jucătorii care au purtat culorile naţionalei marocane în ultimele luni, scrie agerpres.ro.

Selecţionata, care va fi condusă de emblematicul fundaş Mehdi Benatia (Juventus), cuprinde 19 jucători care evoluează în Europa şi unul în Emiratele Arabe Unite, mijlocaşul M'barek Boussoufa, şi doar trei fotbalişti de la cluburile marocane.

Marocul va evolua la Mondialul din Rusia (14 iunie-15 iulie) în grupa B, alături de Spania, Portugalia şi Iran. Ultima participare a Leilor din Atlas la o Cupă Mondială datează din 1998.

Iată cei 23 de jucători selecţionaţi:

Portari (3): Mounir El Kajoui (CD Numancia, Spania), Yassine Bounou (Girona FC, Spania), Ahmad Reda Tagnaouti (Ittihad Riadhi de Tanger, Maroc)

Fundaşi (7): Mehdi Benatia (Juventus, Italia), Romain Saiss (Wolverhampton, Anglia), Manuel Da Costa (Başakşehir, Turcia), Badr Benoun (Raja Casablanca, MAR), Nabil Dirar (Fenerbahce, Turcia), Achraf Hakimi (Real Madrid, Spania), Hamza Mendyl (OSC Lille, Franţa)

Mijlocaşi (7): M'barek Boussoufa (Al Jazira, Emiratele Arabe Unite), Karim El Ahmadi (Feyenoord, Olanda), Youssef Ait Bennasser (Caen, Franţa), Sofyan Amrabat (Feyenoord, Olanda), Younes Belhanda (Galatasaray, Turcia), Faycal Fajr (Getafe, Spania), Amine Harit (Schalke 04, Germania)

Atacanţi (6): Khalid Boutaib (Malatyaspor, Turcia), Aziz Bouhaddouz (Saint Pauli, Germania), Ayoub El Kaabi (RSB Berkane, Maroc), Nordin Amrabat (Leganes, Spania), Mehdi Carcela (Standard Liege, Belgia), Hakim Ziyech (Ajax Amsterdam, Olanda)
Rezerve (3): Youssef En-Nesyri (Malaga, Spania), Mazraoui Noussair (Ajax Amsterdam, Olanda), Oualid El Hajjam (Amiens, Franţa).

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu