Selecţionerul Aliou Cisse a primit o prelungire de un an a contractului cu Senegalul

Selecţionerul Senegalului, Aliou Cisse, a primit o prelungire de un an a contractului său cu federaţia naţională de fotbal şi va avea ca obiectiv calificarea în finala Cupei Africii pe Naţiuni din 2019, scrie agerpres.ro.

La Cupa Mondială din Rusia, Senegalul a devenit prima naţiune care nu a trecut de grupe din cauza criteriului fair play, care ţine cont de numărul de cartonaşe. La egalitate perfectă cu Japonia, asiaticii s-au calificat în optimi datorită numărului mai mic de cartonaşe.

Preşedintele federaţiei senegaleze, Augustin Senghor, a decis să-i prelungească cu un an contractul lui Cisse, care va trebui să califice naţionala în finala CAN 2019: ''Din propriile declaraţii, este clar că Cisse şi-a fixat singur această ţintă şi Senegalul vrea trofeul''.

Cisse, 42 ani, a preluat naţionala senegaleză în martie 2015, iar la CAN 2017 din Gabon, Senegalul a fost eliminată în sferturi, după lovituri de departajare. El a fost căpitanul selecţionatei africane la CM 2002, unde a bătut Franţa, campioana en titre, în meciul de deschidere şi a ajuns până în sferturi. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu