Șeful SIS, despre spargerea conturilor de Telegram ale mai multori demnitari: Principalul suspect e Rusia

"În spatele spargerilor conturilor de Telegram ale mai multori oficiali ar sta serviciile secrete ale altor state, iar principalul suspect e Rusia". Declaraţiile au fost făcute de şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate, Alexandru Musteaţa, în cadrul unei emisiuni televizate. El a precizat că SIS protejează conturile oficiale ale demnitarilor de stat, nu şi cele personale.
Potrivit lui Alexandru Musteaţa, spargerea conturilor de Telegram ale unor demnitari a fost o acţiune coordonată, cu scopul de a genera disensiuni în societate şi de a eroda încrederea cetăţenilor în instituţiile statului.
'' - Procesul care s-a întâmplat. Ziua în care s-a întâmplat, modul cum s-a promovat de anumite canale de Telegram şi anumite surse media indică asupra unor acţiuni coordonate, ceea ce, din punctul nostru de vedere, pare a fi o operaţiune specială de denigrare. După o primă analiză, în spatele acestor acţiuni ar sta serviciile speciale ale altor state.
– Când spuneţi că în spate ar sta servicii secrete ale altor state, vă referiţi la cele din Federaţia Rusă?
- Cum s-ar spune, sunt primii suspecţi. Da!'', a spus Alexandru Musteaţa.
Primele investigații arată că au fost sparte doar conturile de Telegram, nu și dispozitivele electronice ale oficialilor, iar SIS va expedia o scrisoare administratorilor Telegram, pentru a primi toate detaliile. Totuşi, Alexandru Musteaţa a concretizat că SIS nu poate proteja conturile personale ale demnitarilor de stat, ci doar cele publice.
"Atunci când este vorba de comunicații telefonice criptate, este așa-numita linie guvernamentală, o linie telefonică asigurată de către SIS, criptată, ea este protejată. Pentru asta noi ducem răspunderea, asta este de competența SIS și noi o monitorizăm foarte bine. La această linie sunt conectate majoritatea persoanelor din conducerea țării, mai multe agenții. Atunci când este vorba de telefoane și conturi personale, este responsabilitatea fiecărui din noi. Igiena cibernetică este responsabilitatea personală a tuturor", a declarat Alexandru Musteaţa.
Întrebat dacă studiază conţinutul discuţiilor, Musteaţa a răspuns că SIS are dubii privind veridicitatea celor publicate.
''Informaţia dintr-o sursă anonimă, care nu poate fi verificată, care nu mai apare nicăieri, este o informaţie periculoasă şi, de obicei, dezinformare produce. Noi avem dubii la veridicitatea acestor informaţii publicate. Având acces la un cont de Telegram, poţi crea comunicare. Şi atunci este greu de verificat dacă este veridic. Pentru noi e mai mult o informaţie cu caracter dubios, decât o informaţie pe care trebuie să o luăm în serios'', a spus directorul SIS.
Directorul SIS a mai spus că spargerea conturilor de Telegram ale demnitarilor de stat este investigată în cadrul unei cauze penale deschise de PCCOCS, iar SIS oferă tot suportul necesar. Până acum, în spaţiul public au apărut informaţii despre spargerea conturilor de Telegram deţinute de președintele Maia Sandu, vicepremierul Andrei Spînu, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, și de consilierul prezidențial în apărare şi securitate, Dorin Recean.