Şeful Direcţiei nr.3 al INI a fost suspendat din funcţie

Embed:

Șeful Direcției Investigarea Fraudelor Economice din cadrul Inspectoratului Naţional de Investigaţie a fost suspendat din funcţie, iar pe numele acestuia a fost pornită o anchetă de serviciu  de către SPIA. Decizia a fost luată aseară, de către ministrul  Pavel Voicu, după ce a fost sesizat atât de cetăţeni cât de de prim-ministru despre posibilele ilegalităţi în activitatea Direcţiei nr.3.

Mai exact, potrivit lui Pavel Voicu, în cadrul instituţiei ar fi  avut loc acţiuni abuzive ale unor angajaţi şi conducători asupra agenţilor economici. Ministrul a mai solicitat o analiză minuţioasă a rezultatelor  Direcției nr. 3, din ultimul an.

"Angajaţii acestei direcţii dar în special şeful direcţiei nr.3 desfăşura verificări nefondate, neargumentate care nu au un sfârşit. Dar şi mai grav este ridicarea acelor calculatoare, acelor registre, sigilarea care duce la stoparea activităţii", a spus ministrul MAI, Pavel Voicu.

Dacă vor exista abateri, vor exista şi sancţiuni disciplinare, mai spune ministrul. După încheierea verificării de către SPIA, dacă vor fi găsite încălcări a legii, materialele urmează a fi  transmise procuraturii specializate,  în caz contrar Șeful Direcției Investigarea Fraudelor Economice va fi restabilit înapoi în funcţie. Solicitat pentru o reacţie, Vasile Balica, şeful INI ne-a spus că aceste verificări sunt benefice pentru a fi stabilit adevărul.

"Dumnealui spune că este de-acord şi el cu faptul că va fi iniţiată o verificare. Dumnealui şi angajaţii dumnealui coordonează cu echipa de verificare, se pun la dispoziţie actele care se solicită. Deci, această verificare este benefică pentru toţi", a spus şeful al INI, Vasile Balica.

Solicitat telefonic, pentru a comenta suspendarea sa, Șeful Direcției Investigarea Fraudelor Economice, Nicolae Gavriliță ne-a spus că va reveni cu un apel, întrucât nu putea vorbi.

Ulterior, acesta nu a mai răspuns la apelurile insistente ale reporterului nostru.  Amintim că, acum câteva zile, un angajat al Inspectoratului de Poliție din Criuleni a fost prins de oamenii legii fiind bănuit de contrabandă. Acesta a fost reţinut de către ofițerii Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI, în timp ce transporta un microbuz plin cu încălțăminte, articolele fiind aduse ilegal din Ucraina.

Şi pe cazul dat a fost iniţiată o anchetă de serviciu iar materialele au fost transmise către organul de urmărire penală.

loading...

Lasă un comentariu