Şeful Consiliului Audiovizualului continuă atacurile în adresa Publika TV şi Prime TV

Şeful Consiliului Audiovizualului continuă ofensiva împotriva posturilor Publika TV şi Prime TV. La ultima şedinţă a instituţiei au fost discutate câteva ştiri în care, potrivit unor membri CA, jurnaliştii nu ar fi respectat dreptul la opinie. Asta în condiţiile în care autorii ştirilor au încercat să obţină reacţii, însă persoanele vizate nu au răspuns la telefon.

Reprezentanţii Consiliului Audiovizualului susţin că, în urma monitorizării postului Prime TV, au stabilit că jurnaliştii nu au oferit dreptul la replică în două materiale, dintre care unul, din rubrica de analiză şi opinie "De facto". Editorul-şef al canalului a venit la şedinţă pentru a argumenta acţiunile jurnaliştilor. Însă de la începutul discursului, preşedintele Dragoş Vicol a atenţionat-o pe Ana Butnariuc că are dreptul la o singură replică.

"Încercaţi, vă rog mult, să ne expuneţi viziunea dumneavoastră foarte succint, astfel încât să nu mai fie necesar să interveniţi ulterior", a menţionat Dragoș Vicol, preşedintele Consiliului Audiovizualului.

După câteva minute în care editorul-şef a început să prezinte poziţia postul de televiziune pe care îl reprezintă, aceasta a fost întreruptă.

"- Putem să vă întrebăm ceva, a apărut necesitatea.
- Credeam că dacă eu nu am dreptul să vă întrerup, nici dumneavoastră nu-l aveţi.
- Nu, noi vrem să vă întrebăm ceva procedural.
- Da, procedural. Dumneavoastră aveţi procură? Aveţi dreptul să reprezentanţi punctul de vedere?"

Asta deşi nu este pentru prima dată când Ana Butnariuc reprezintă postul Prime TV la o şedinţă a Consiliului Audiovizualului.

"Poziţia mea este una instituţională, pentru că am inclusiv, vă voi oferi poziţia şi în formă scrisă, cu ştampilă de la General Media Group, respectiv, aşa că credeţi-mă că am mandat pentru a mă expune", a subliniat Ana Butnariuc, editor şef Prime TV.

Ana Butnariuc a explicat că, potrivit articolului 13, alineatul 7 din Condul Serviciilor Media Audiovizualule, jurnaliştii sunt obligaţi să indice în ştire doar dacă persoana contactată refuză să ofere o reacţie, nu şi dacă nu a răspuns la telefon.

"Bănuiesc că dacă cineva dintre membrii CA au fost ştirişti sau cineva dintre membrii Direcţiei de Monitorizare a lucrat real, a făcut reporterie de teren, a făcut jurnalism de ştiri, ştie că un jurnalist poate să sune şi 50 de persoane. Credeţi dumneavoastră că toate numele şi funcţiile acestor persoane, poate chiar şi numerele să fie incluse într-o ştire, că au fost contactate? Este absurd", a declarat editorul şef Prime TV.

De aceeaşi părere este şi editorul-şef al Publika TV, George Iosip, post care a fost acuzat de aceeaşi încălcare.

"Totuşi, de multe ori, cei de la guvernare, în special, nu ne răspund la telefon. Ce să facem, să nu mai avem ştiri, vă întreb acum?", a declarat George Iosip, editor-şef la Publika TV.

Membrul CA Corneliu Mihalache este de părere că reglementarea strictă a posturilor TV duce la limitarea dreptului la libertatea de exprimare a jurnaliştilor.

"Noi nu trebuie să castrăm jurnalismul televizat. Noi trebuie să avem măcar, dacă la divertisment nu avem o televiziune competitivă, măcar la ştiri să fie o televiziune competitivă, să avem o televiziune caustică, să avem reportaje care sunt privite de oameni", a spus Corneliu Mihalache, membru al Consiliului Audiovizualului.

La şedinţa CA a fost discutată şi o sesizare făcută de preşedintele instituţiei, Dragoş Vicol, privind o ştire în care este vizat personal. Mai exact, în acel material, am mediatizat faptul că preşedintele instituţiei se opune extinderii listei de posturi monitorizate în campania electorală.

"Suntem conştienţi şi în acest caz că am devenit o ţintă şi îmi pare rău că dumneavoastră, domnule Vicol, utilizaţi instituţia pe care o conduceţi...

"- E o percepţie eronată.
- Noi considerăm că acesta este un element de presiune asupra noastră", a declarat George Iosip, editor-şef la Publika TV.

La rândul său, unul dintre membrii CA, Corneliu Mihalache, a punctat că nu i se pare normal ca membrii consiliului să se autosesizeze în urma unor reportaje în care sunt vizaţi direct.

"Eu înţeleg, noi toţi avem supărări, orgolii, dar nu ştiu dacă este corect să ne autosesizăm pe nişte subiecte care ne vizează", a menționat Corneliu Mihalache, membru al Consiliului Audiovizualului. 

Într-un final, George Iosip şi Ana Butnariuc l-au invitat pe Dragoş Vicol la posturile de televiziune pe care le reprezintă. Anterior, preşedintele CA a refuzat să meargă la emisiunea "Principii" de la postul Prime TV.

"O voi analiza şi o să vă comunic în termeni succinţi dacă o să vin sau nu.
- Când?
- Aveţi puţină răbdare, după patru ore jumătate, vreau să-mi adun gândurile, să văd care este invitaţia, care este subtextul, care este intenţia dumneavoastră, serioasă, mai puţin serioasă. 
- De ce credeţi că am avea o intenţie neserioasă?
- Nu cred, vreau să mă gândesc, să mă conving, nu am zis a priori că este una neserioasă", a menționat Dragoș Vicol, preşedintele Consiliului Audiovizualului.

Anterior, Dragoş Vicol s-a plâns parlamentarilor că postul de televiziune Publika TV îi critică deciziile. Acesta este deranjat și de insistența noastră în privinţa monitorizării posturilor de televiziune în actuala campanie electorală.

Lasă un comentariu