Șeful Al-Qaida le cere musulmanilor să ia ostatici cât mai mulți occidentali

Liderul Al-Qaida, Ayman al-Zawahri, le cere musulmanilor să ia prizonieri cât mai mulţi occidentali posibil, mai ales din ţările care s-au alăturat "campaniei cruciate" conduse de Statele Unite.

Liderul Al-Qaida, Ayman al-Zawahri, a avertizat Statele Unite ale Americii, într-un nou mesaj video, că vor suferi 'cel mai grave consecinţe' dacă îl vor executa pe Djohar Ţarnaev, unul din fraţii autori ai atentatul din timpul maratonului de la Boston din 15 aprilie 2013, sau vreun alt deţinut musulman, transmite Reuters.

'Dacă administraţia SUA îl ucide pe fratele nostru, eroul Djohar Ţarnaev, sau pe orice alt musulman, aceasta (...) va atrage asupra Americii cele mai grave consecinţe', a declarat Ayman al-Zawahri, care l-a înlocuit pe Osama bin Laden după uciderea acestuia de către forţele speciale americane, în mai 2011.

În mesajul postat vineri, Ayman al-Zawahri le cere musulmanilor să ia prizonieri cât mai mulţi occidentali posibil, mai ales din ţările care s-au alăturat 'campaniei cruciate conduse de Statele Unite'.

Aceşti ostatici ar putea fi daţi la schimb cu prizonieri musulmani, susţine el. Puterile occidentale 'sunt criminale şi înţeleg doar de limbajul forţei', adaugă liderul islamist, îmbrăcat în alb şi vorbind pe un fundal de draperii din catifea verde.

Înregistrarea, de aproape o oră, nu oferă niciun indiciu despre locul unde se ascunde al-Zawahri, presupus a se afla undeva în apropierea graniţei afgano-pakistaneze.

Djohar Ţarnaev a fost condamnat anul trecut la pedeapsa capitală prin injecţie letală, fiind încarcerat în închisoarea de maximă securitate din Florence, statul Colorado, în aşteptarea apelului. Djohar Ţarnaev şi fratele său Tamerlan sunt autorii atentatului din timpul maratonului de la Boston din 2013, în care au murit trei persoane şi peste 260 au fost rănite. Fratele mai mare, Tamerlan Ţarnaev, prezentat drept creierul atentatelor, a fost ucis în timpul unei confruntări cu poliţia, în noaptea de 18 spre 19 aprilie 2013, conform Agerpres.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu