Şefa diplomaţiei europene a condamnat lovitura de stat din Mali

Embed:

Şefa diplomaţiei europene a condamnat, astăzi, acţiunea soldaţilor din statul african Mali, care au preluat conducerea ţării în urma unei lovituri de stat. Acţiunea nu s-a soldat cu victime, iar potrivit rebelilor, preşedintele în exerciţiu este în siguranţă.

"Voi începe discursul prin a spune că regretăm profund lovitura de stat din Mali. Suntem în legătură permanentă cu oamenii de acolo şi sperăm că legea va fi reinstituită în cel mai scurt timp", a declarat şefa diplomaţiei europene.

Pe de altă parte căpitanul, care a condus lovitura de stat, susţine că preşedintele în exerciţiu, dar şi miniştri arestaţi acum două nopţi, se află în siguranţă. Dar, el a refuzat să spună unde se află aceştia.

"Obiectivul nostru este să nu rănim pe nimeni, indiferent de statutul social al fiecărui om", a spus Amadou Sango, căpitanul soldaţilor rebel.

Soldaţii rebeli din Mali, o fostă colonie franceză, situată în vestul Africii, au atacat miercuri palatul prezidenţial şi sediile televiziunii şi radioului de stat şi au reuşit să preia conducerea ţării. Autorii loviturii susţin că fac parte din Comitetul Naţional pentru Restaurarea Democraţiei şi a Statului. Acţiunea este motivată de nemulţumirea soldaţilor faţă de incapacitatea guvernului de a combate rebeliunea populaţiei nomade şi a grupărilor armate islamiste în nordul ţării.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu