Şefa ANPC, Viorica Cărare, "ameninţată" că va fi demisă

Embed:

Directorul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei, Viorica Cărare, urmează să pregătească, în termen de o săptămână, un raport despre activitatea instituţiei pe care o conduce. Raportul va fi întocmit la cererea reprezentanţilor Comisiei parlamentare Economie, Buget şi Finanţe.

Audierea directorului Agenţiei Antimonopol a început cu scântei. Unii membri ai Comisiei parlamentare Economie, Buget şi Finanţe i-au reproşat Vioricăi Cărare că sfidează Legislativul. Asta pentru că a ignorat prima şedinţă a comisiei, de săptămâna trecută. Atunci, Cărare a trimis o scrisoare, în care a anunţat membrii comisiei că este ocupată.

Preşedintele comisiei parlamentare, Veaceslav Ioniţă, a spus că Agenţia Antimonopol intervine haotic în activitatea agenţilor economici, fapt ce creează impresia că aceasta nu are o strategie clară de activitate. Ioniţă a mai spus că, în ultimii trei ani, agenţia a fost, practic, invizibilă. O altă nedumerire exprimată de şeful comisiei parlamentare este legată de faptul că Agenţia Antimonopol expediază prescripţii altor agenţii de stat, care se subordonează direct Legislativului.

Deputatul a precizat că, în cazul în care Viorica Cărare nu va da un răspuns clar săptămâna viitoare, nu exclude că va cere demisia ei. La rândul său, Cărare a spus că va prezenta răspunsul joia viitoare, dar s-a arătat nedumerită de reproşurile deputaţilor, în condiţiile în care agenţia a obţinut rezultate bune în ultima perioadă.

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu